Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Balena Albastră face victime în România: Un copil de 13 ani a primit AMENINŢĂRI. Poliţia a declanşat o anchetă

Un elev în vârstă de 13 ani de la o şcoală din oraşul Darabani a devenit victimă a jocului 'Balena albastră", acesta primind chiar ameninţări, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Gabriel Hârtie.

de Redactia Observator

la 04.04.2017 , 10:57

Un elev în vârstă de 13 ani de la o şcoală din oraşul Darabani a devenit victimă a jocului "Balena albastră", acesta primind chiar ameninţări, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Gabriel Hârtie.

Potrivit acestuia, comportamentul copilului a atras atenţia dirigintelui clasei, care, în urma unei discuţii, a aflat despre implicarea elevului în respectivul joc de pe Internet. "L-au cooptat pe acel copil, după ce acesta, din curiozitate, a intrat pe site-ul Balena albastră şi trebuia să răspundă la anumite provocări. L-a depistat profesorul diriginte, ca urmare a schimbării de comportament', a precizat Hârtie.

El susţine că elevul a primit anumite ameninţări, fiind sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani.

Articolul continuă după reclamă

"Poliţia a declanşat deja o anchetă pentru a da de urmele celor care se află în spatele calculatorului", a adăugat inspectorul general şcolar, menţionând totodată că elevul a fost inclus într-un program de consiliere psihologică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Evenimente » Balena Albastră face victime în România: Un copil de 13 ani a primit AMENINŢĂRI. Poliţia a declanşat o anchetă