Cioban agresat fizic, salvat de salvamontiști de la o stână din Munții Pietrosul Rodnei, Maramureș
Un cioban, care a fost agresat fizic la o stână de oi în zona versantului Măgura din Munţii Pietrosul Rodnei, a fost recuperat de pe munte de salvatorii montani duminică seara, a informat, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 29.08.2022, 07:09Conform sursei citate, bărbatul a solicitat sprijin apelând numărul de urgenţă 112.
"Ciobanul agresat a solicitat sprijin prin 112, el aflându-se într-o zonă cu acces dificil, fapt pentru care, în intervenţie, salvatorii s-au deplasat cu autospeciala şi ulterior pe jos. Bărbatul a fost găsit, preluat de salvatorii montani şi va fi dus la echipajul SMURD, venit în sprijin, iar ulterior va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii amănunţite" a declarat Dan Benga.
La intervenţie a fost prezentă şi o echipă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, care desfăşoară cercetări în acest caz.