Rezultatele anchetei după tragedia cu 3 morţi din Jilţ: minerii, transportaţi cu maşini vechi de 40 de ani. Managerul complexului refuză să demisioneze
Au apărut primele concluzii ale Corpului de Control trimis de Ministerul Energiei la Complexul Energetic Oltenia, după ce trei mineri au murit şi alţi zece au fost răniţi în accidentul de camion de la Cariera Jilţ Sud. Între timp, ministrul cere ca tot mai mulţi directori ai companiei să plătească, în continuare, cu funcţia.
De Diana Speretoiu la 24.01.2023, 14:48Pentru că ar fi fost descoperite nereguli privind achizițiile, verificările vor fi extinse. Se va controla modul în care au fost făcute licitațiile din minerit în ultimii ani. De asemenea, toate camioanele neconforme au fost trase pe dreapta, până când vor fi remediate deficiențele.
Mașinile care transportă minerii la locurile de muncă sunt vechi de peste 40 de ani
Mașinile care transportă minerii la locurile de muncă sunt vechi de peste 40 de ani, sunt nesigure, iar viața angajaților este pusă în pericol. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis că a solicitat consiliului de supraveghere al Complexului Energetic Oltenia să-i elibereze din funcție pe doi membri ai electoratului, între care și managerul Daniel Burlan.
Până acum, Daniel Burlan a declarat, în replică, faptul că nu intenționează să-și dea demisia. De asemenea, ministrul energiei a mai solicitat și demiterea mai multor directori din cadrul complexului energetic, printre aceștia, cei carese ocupă de achiziții, de drumurile din carieră sau de protecția muncii.
În paralel cu această anchetă administrativă, polițiștii și procurorii din Gorj continuă ancheta penală. Aceștia fac audieri în continuare, în speranța că vor afla cine se face vinovat de accidentul care s-a produs săptămâna trecută în Cariera Jilţ Sud, în urma căruia trei mineri și-au pierdut viața.