Șoferița fără permis care a ucis-o pe Anastasia, fetița de 4 ani călcată în fața casei, scapă de acuzația de ucidere din culpă
Șoferița care, la începutul lunii iunie, a lovit-o mortal pe Anastasia, o fetiță de doar patru ani, pe raza localității Sticlăria din județul Iași, a scăpat de acuzația de ucidere din culpă. Deși nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, magistrații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău au apreciat că accidentul nu putea fi evitat nici dacă femeia deținea permis auto. Astfel, individa a fost trimisă judecată, în stare de arest la domiciliu, doar pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
De Daniel Murărescu la 28.07.2022, 16:25La doar patru ani, Anastasia şi-a găsit sfârşitul zdrobită sub roţile unei maşini conduse de o tânără fără permis auto. Copila a murit chiar în faţa casei din satul Sticlăria, judeţul Iași, în timp ce se juca pe uliţă alături de alţi copii din vecini. Şoferiţa în vârstă de 28 de ani a încercat să se scuze în faţa poliţiştilor, pe motiv că se grăbea să ajungă la o rudă care îşi luase zilele. A mai declarat că, deşi nu avea carnet de conducere, făcuse cursuri auto în Suedia.
Iată cum au explicat, astăzi, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău faptul că femeia a fost trimisă în judecată, în stare de arest la domiciliu, doar pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, după ce a ucis-o pe Anastasia în teribilul accident.
Parchetul a precizat că a fost clasată cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă "întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală".
"La data de 01.06.2022, orele 18:37, inculpata C.M., în timp ce conducea autoturismul marca VW, pe DS 516 în localitatea Sticlăria, comuna Scobinţi, judeţul Iaşi, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a acroşat cu partea din stânga faţă a autovehiculului pe minora D. E.-A., de 4 ani, care se juca împreună cu un grup de copii pe drum şi care a alergat să traverseze strada, prin loc nepermis, prin spatele unui autoturism (Taxi) marca Dacia, oprit pe sensul opus de mers, accident în urma căruia minora a decedat", se arată în comunicatul Parchetuli de pe lângă Judecătoria Hârlău.
- ANIMAȚIE GRAFICĂ. Anastasia, o fetiță de 4 ani, a murit călcată în fața casei. Șoferița, fără permis,...
- Arest la domiciliu pentru şoferiţa fără permis care a ucis-o pe Anastasia. Fetiţa de 4 ani, izbită mortal de...
- O fetiţă de 4 ani din Iaşi, ucisă de o şoferiţă fără permis de 28 de ani, la doar câţiva metri de casă....
Și dacă ar fi deținut permis, tot nu ar fi putut evita accidentul, cred procurorii din Iași
Magistrații au motivat şi decizia de clasare în privinţa săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
"Cu referire la dispoziţia de clasare, din probatoriul administrat rezultă că inculpata nu a încălcat alte dispoziţii legale, în afară de a conduce autoturismul fără permis, şi nu a avut posibilitatea evitării producerii accidentului. În consecinţă, producerea evenimentului rutier nu poate fi imputată acesteia, deoarece între conducerea autoturismului fără a deţine permis de conducere şi moartea victimei nu există legătură de cauzalitate. Şi în situaţia în care inculpata ar fi deţinut permis de conducere, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei era în imposibilitate de a evita accidentul rutier", a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău.
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Anastasia, o fetiță de 4 ani, a murit călcată în fața casei. Șoferița, fără permis, gonea cu peste 80 km/h
Anstasia era la joacă pe o uliţă din satul Sticlăria, din Iași. Copila cu ochi mari, căprui, mereu veselă, împlinise patru ani în urmă cu două zile şi ieri sărbătorise cu prietenii şi Ziua Copilului. Jucau şotronul, râdeau şi se distrau.
La un moment dat, copila ar fi vrut să traverseze strada. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede maşina condusă de femeia de 28 de ani cum goneşte. Avea o viteză de peste 80 de kilometri pe oră. Sunt ultimele imagini înainte de accidentul teribil. Şoferiţa o loveşte în plin pe copilă şi o aruncă pe asfalt. Totul, sub privirile îngrozite ale celor două surori mai mari.