Antena LIVE

Curs valutar

Video

Strategia aleasă de doctorițele de la "Pantelimon" la audieri. Ambele au cerut să fie lăsate în libertate

Saloanele morţii, "Doamna cu coasa", decizii despre cine e "de lăsat" - mai exact, să moară. Toate sunt în referatul de arestare al procurorilor, care le acuză pe cele două doctoriţe de la Terapie Intensivă de omor calificat cu premeditare. Sunt acuzaţii extrem de grave vis a vis de desfăşurarea actului medical. Doctoriţele ATI de la Pantelimon ar fi scăzut doza de noradrenalină la un pacient, decizie care ar fi cauzat decesul, notează procurorii. 

De la 10.08.2024, 13:49

Seară trecută, doctorițele au depus contestație împotriva măsurii arestului preventiv. Așteptăm să se stabilească un termen pentru că instanța să judece această contestație. Pe holurile spitalului, cadrele medicale vorbeau deschis despre pacienții cărora trebuie să le fie redusă doză de noradrenalina. Nu la fel de deschise au fost și în fața anchetatorilor și a judecătorilor. În timp ce una dintre doctorițe a evitat să ofere orice declarație, cealaltă a ales să nege totul.

Procurorii notează în referatul de arestare că datele din memoria injectomatelor diferă drastic față de datele din fișele medicale. Asta pentru că în documente erau trecute valori mai mari față de cele reale, setate în aparatele medicale.

Asistentele erau anunțate că, în cazul anumitor pacienți, dozele trebuie scăzute sau înlocuite cu ser fiziologic, după ce cadrele medicale care coordonau totul spuneau că unii pacienți sunt "de lăsat".

Criza de la Spitalul Pantelimon zguduie încrederea în sistemul medical

Pe acelaşi subiect

Apar noi detalii şocante despre medicii de la spitalul Pantelimon, acuzaţi de omor calificat cu premeditare. Una dintre doctoriţe era poreclită "doamna cu coasa" şi muta pacienţii în trei saloane speciale, de unde nimeni nu mai ieşea viu. Mărturiile asistentelor în faţa procurorilor sunt desprinse parcă din filmele horror: după ce modifica dozele, cadrul medical venea periodic să verifice dacă pacientul a murit şi reproşa din priviri faptul că era încă în viaţă. 

Ea este medicul de la terapie intensivă din spitalul Pantelimon, poreclită "doamna cu coasa" chiar de colegi. Mărturiile şocante arată că la ATI ar fi existat trei saloane ale morţii, 3, 6 şi 7, în care, cine ajungea, era lăsat să moară.

"Medicul M.M., poreclită la nivelul secţiei "doamna cu coasa", începând cu lunile octombrie - noiembrie 2023, a demarat un mecanism de eficientizare a activității Secției de ATI prin reducerea dozei de noradrenalină. Scopul scăderii dozei de noradrenalină era unul absolut inuman, provocarea decesului persoanelor pentru eliberarea paturilor de la ATI", se arată în referatul de la arestare.

Mărturiile date de colegii doctoriţelor în faţa procurorilor sunt greu de imaginat

Mărturiile date de colegii doctoriţelor în faţa procurorilor sunt greu de imaginat. Una dintre asistente le-a declarat anchetatorilor că unul dintre medici, după ce modifica dozele, venea periodic să verifice dacă pacientul a murit. Aceeaşi asistentă a spus şi că de multe ori o întreba din priviri - de ce nu a murit sau "nu e încă mort?"

"Nu era atât de aglomerată, erau cred doi pacienți în așteptare în UPU, dar sigur nimic nu ar justifica o astfel de atitudine", Bogdan Socea, manager Pantelimon.

În urmă cu doar câteva ore, managerul spitalului şi-a anunţat demisia, după ce ministrul Sănătăţii şi premierul i-au cerut să o facă. Practica sinistră ar fi fost cunoscută de cei care lucrează pe secţia de anestezie şi terapie intensivă.

Discuția dintre directorul de îngrijiri și medicul ATI:

Director îngrijiri: A început să facă curat în saloane, că s-a eliberat un salon. Și zic: Cum s-a eliberat un salon?

Medic ATI: Adică au murit toți, au murit toți pacienții.

Director îngrijiri: Păi cum naiba au murit ăia așa?

Medic ATI: Păi nu știm, că cică M. și M. opresc. Mi-au zis asistentele că opresc suportul vasopresor.

Director îngrijiri: Noradrenalina.

Medic ATI: Da, o opresc, da!

Înregistrările de la dosar dau fiori

Iar înregistrările de la dosar dau fiori, dovezi ale unei dezumanizări înspăimântătoare.

"Sunt situaţii în care sunt justificabile, deci este adaptat la caz, la statusul pacientului doza nu este fixă asistenta nu ate voie să administreze absolut nimic fără medic", Florina Pompilian, Șefa Societății ATI Spitalul Pantelimon. 

Cel mai şocant este cazul unui pacient de 54 de ani, trecut pe lista "de lăsat". 

"M.M. a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h și i-a spus că e "de lăsat" totodată făcând mențiunea să treacă în foaia de observație valoarea de 15ml/h", se arată în referatul de la arestare.

Doctorii ar fi recurs nu o dată, ci de doua ori la reducerea dozei de adrenalina. Bărbatul ar fi ajuns pe picioarele lui la spital pe 17 martie. Cateva zile mai tarziu, pentru că starea i s-a agravat, a fost mutat la terapie intesivă. A doua zi, i s-ar fi scăzut brusc doza de noradrenalina. O asistentă descoperă şi îi creşte la loc cantitatea. Starea pacientului se îmbunătățeşte şi este vizitat de familie. Câteva zile mai târziu, însă, pe 4 aprilie, procurorii notează că doza i-ar fi fost din nou scăzută dramatic. Bărbatul nu a mai rezistat.

"Coroborat cu faptul că există concordanță temporală între scăderea bruscă a valorii de noradrenalina și survenirea stopului cardio-respirator neresponsiv la manevrele de resuscitare cu declararea decesului la ora 15:00, apreciem că intre aceste deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale și deces există legătură de cauzalitate", se arată în referatul de la arestare.

Medicii spun că e greu de demonstrat.

Doctoriţa, poreclită "doamna cu coasa"

"Cunosc legislația din România, stiu ca medicii nu sunt protejați de ceea ce ține de situația pacienților aflați in end of life, adică sfârșitul vieții. Însă este o situație aberantă, pentru că în cazul de față, pacientul respectiv era medical mort. Un pacinet cu astfel de doze de vasopresor este un pacient mort. Dacă ai patru organe care cedează sau cinci, aici e deja o mortalitate de sută la sută. Nu putem să vorbim despre o crimă sau un pacient care era clinic mort", spune Torje Iuliu, medic anestezist român la GNH Klinikum Kassel, Germania.

În luna aprilie, luna în care a izbucnit scandalul la Pantelimon, pe secţia de ATI au fost înregistrate 62 de decese. După ce cazul a devenit public, medici au încercat să şteargă urmele, arată procurorii.

Acasă la doctoriţa poreclită doamna cu coasa, procurorii au găsit la percheziţii un prospect al substanţei noradrenalină plus o listă cu pacienţii decedaţi la începutul lunii aprilie, dar şi asistenţii care au lucrat în perioada respectivă la ATI. În dreptul lor era notată menţiunea - curat în telefon!

Doi medici de la Secţia ATI a Spitalului Pantelimon, plasaţi în arest preventiv

Femeie: Deci, foile sunt făcute perfect.

Unul din medicii acuzați de omor: Presupun că da. Că așa au fost.

Femeie: Bun, bun. Deci, tu atunci nu vei fi judecată, nu pe ce căcat mănâncă niște cretini, ci pe ceea ce este pe foi.

Cealaltă doctoriţă s-a întâlnit cu avocatul pentru a discuta despe posibilele infracţiuni şi limitele de pedeapsă - 25 de ani pentru omor calificat şi 7 ani pentru ucidere din culpă.

Doi medici de la Secţia ATI a Spitalului Pantelimon au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor calificat cu premeditare.

Bogdan Dinu

Zilnic am ocazia să văd ceva nou, să cunosc persoane și să aflu noi perspective. În fiecare zi am ocazia să caut răspunsurile la întrebările pe care, în anumite momente, și le pune o țară întreagă. ...

spitalul pantelimon acuzatii dosar penal medici pacienti
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024