Cum arată metroul Harkiv, transformat în buncăr. Sute de ucraineni s-au adăpostit din calea bombardamentelor
Oamenii din Harkiv s-au adăpostit în stațiile de metrou, de teama bombardamentelor. Orașul este una dintre țintele rușilor, după ce Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina.
De Redactia Observator la 24.02.2022, 16:27- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Sute de persoane s-au adăpostit din calea bombardamentelor în stațiile de metrou. Oamenii și-au strâns strictul necesar și așteaptă, cu spaimă, un semn că sunt din nou în siguranță.
Și în Kiev, capitala Ucrainei, la primul sunet al alarmei, oamenii au fugit spre mașini sau la metrou. Astfel staţiile au devenit buncăre improvizate, iar martorii au declarat pentru CNN că oamenii cară alimente, organizaţi în grupuri.
În Mariupol, de la primele ore ale dimineții, oamenii au luat cu asalt magazinele, benzinăriile și bancomatele. Alţii, obişnuiţi cu războiul care-i macină tăcut de opt ani, se retrag în subsoluri pentru că frica le-a devenit rutină.