Antena LIVE

Curs valutar

Mesajul ei a emoționat o întreagă lume. Ultimele cuvinte ale unei JURNALISTE înainte de a fi executată de ISIS

Statul Islamic a executat o jurnalistă de origine siriană care realiza un reportaj pe teritoriul grupării jihadiste, în Rakka, scrie The Independent

De la 06.01.2016, 09:28
WhatsApp

Statul Islamic a executat o jurnalistă de origine siriană care realiza un reportaj pe teritoriul grupării jihadiste, în Rakka, scrie The Independent.

Ruqia Hassan este al cincilea jurnalist ucis de Statul Islamic din octombrie şi până acum, însă este primul jurnalist cu cetăţenie siriană al unui grupa care activează pentru drepturile omului executat de terorişti.

Tânăra, care folosea pseudonimul Nisan Ibrahim pe reţelele sociale, era reporter şi activist pentru "Rakka este măcelărită în tăcere", o organizaţie care lupta pentru drepturile omului în Siria.

Fondatorul organizaţiei a anunţat execuţia jurnalistei, prin intermediul unei postări pe Twitter, şi a redat ultimele cuvinte ale femeii: "Sunt în Rakka şi am primit ameninţări cu moartea. Când Statul Islamic mă va aresta, va fi în regulă pentru că îmi vor tăia capul şi voi muri cu demnitate, ceea ce e mai bine decât să fii umilit de ei".

Într-una dintre ultimele sale postări pe Facebook, Ruqia Hassan sfida gruparea teroristă şi metodele acesteia, după ce teroriştii au interzis reţeaua Wi-Fi în Rakka: "Foarte bine, tăiaţi-ne accesul la internet, porumbeii noştri mesageri nu au de ce să se plângă."

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

isis executare mesaj jurnalista
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024