Joe Biden s-a adresat națiunii: "Păstraţi-vă credinţa, vom câştiga". VIDEO
Joe Biden, candidatul democraților la alegerile prezidențiale din SUA, s-a adresat națiunii, în urmă cu puțin, la Wilmington (Delaware). Fostul vicepreședinte spune că „suntem pe cale de a câștiga aceste alegeri”.
De Veronica Micu la 04.11.2020, 08:09- Joe Biden le-a cerut susţinătorilor lui să aibă răbdare şi s-a arătat optimist privind rezultatul.
- Conform CNN, în urma votului de marţi, Biden poate conta pe 215 electori, iar contracandidatul său republican Donald Trump pe 171.
Potrivit proiecțiilor CNN, Donald Trump a obținut până în acest moment 171 de electori, în timp ce Joe Biden a obținut 215, însă Biden nu a reușit să răstoarne scorul de acum patru ani în niciun stat în care s-a impus Trump acum patru ani.
Joe Biden s-a adresat națiunii, în urmă cu puțin timp, din Wilmington (Delaware).
"Trebuie să avem răbdare până când numărătoare voturilor se va termina, iar aceste alegeri nu se va termina până când nu se va număra fiecare buletin de vot.
Ne simțim foarte bine în locul în care ne aflăm. (...) Am putea să aflăm rezultatele mâine dimineață, dar ar putea dura mai mult pentru că, așa cum am spus, nu este treaba mea sau a lui Donald Trump să declare cine a câștigat aceste alegeri, dar eu sunt optimist în legătură cu rezultatul acestor alegeri.
Primele rezultate vor veni mâine dimineață, dar vom aștepta numărătoarea până la ultimul vot. Le mulțumesc tuturor suporterilor și celor care au făcut campanie pentru mine", a declarat Joe Biden.
El a mulţumit celor implicaţi în întreg procesul de vot şi a încheiat adresându-se celor câteva zeci de oameni adunaţi în faţa reşedinţei: „Păstraţi-vă credinţa, vom câştiga”.
Citește și: