Pepeni şi un tractor, printre cadourile primite de Putin de ziua lui, din partea şefilor de stat
Preşedintele rus Vladimir Putin, care a împlinit vineri 70 de ani, a primit cadou un tractor de la şeful statului din Belarus. Aleksandr Lukaşenko, relatează BBC.
De Redactia Observator la 08.10.2022, 11:55Lukaşenko a confirmat vestea în timp ce a vizitat oraşul natal al aliatului său puternic, Sankt Petersburg, pentru discuţii, relatează news.ro.
Confruntat cu contraatacuri ucrainene de succes, Vladimir Putin a făcut aluzie la probleme săptămâna aceasta, descriind situaţia din regiunile pe care le-a anexat recent drept „răzvrătitoare”. Însă, vineri, aliaţii săi i-au adus laude şi cadouri omului care a condus Rusia, fie ca preşedinte sau ca prim-ministru, de mai bine de două decenii.
Cadouri primite de Vladimir Putin, de ziua lui
Putin a primit şi pepeni de la preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon. Alături de daruri au venit laudele aduse lui Putin pentru „transformarea imaginii Rusiei, consolidarea suveranităţii şi a capacităţii sale de apărare şi protejarea intereselor sale naţionale”, în cuvintele şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill.
- Avertismentul lui Biden pentru Vladimir Putin: Folosirea armei nucleare tactice ar putea aduce "apocalipsa"
- Explozii la Harkov, în urma unui atac cu rachete care a vizat centrul oraşului. Un spital a fost cuprins de flăcări
- Război Rusia - Ucraina, ziua 227. Explozia masivă de pe Podul Kerci ar fi fost provocată de un camion aruncat în...
„Patriotul numărul unu din lume” a spus Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei susţinut de Moscova.
Confruntându-se cu o izolare internaţională similară, liderul nord-coreean Kim Jong-un l-a felicitat pe şeful de la Kremlin pentru „zdrobirea provocărilor şi ameninţărilor Statelor Unite”.