Antena LIVE

Curs valutar

Video

Reacțiile oficialilor străini după arestarea lui Alexei Navalnîi la întoarcerea în Rusia: "Pur și simplu nedemocratic"

Alexei Navalnîi a părăsit discret Germania, duminică, pentru a se întoarce în Rusia. Opozantul lui Vladimir Putin a fost arestat la scurt timp după aterizare.

De la 18.01.2021, 08:40
WhatsApp
Vezi și:

Serviciile penitenciare ruse au avertizat că nu vor ezita să-l aresteze pe Navalnîi, 44 de ani, când va sosi în Rusia, acuzându-l că a încălcat, atunci când se afla în Germania în ultimele luni, condiţiile unei eliberări în urma unei condamnări cu suspendare într-un dosar din 2014.

Oficialii americani și europeni cer eliberarea lui Navalnîi

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui ales Joe Biden, a criticat Moscova pentru arestarea lui Alexei Navalnîi, numind această mișcare „nu numai o încălcare a drepturilor omului, ci un afront față de poporul rus care își dorește să se facă auzit".

"Domnul Navalnîi ar trebui să fie eliberat imediat, iar autorii atacului revoltător asupra vieții sale trebuie trași la răspundere", a scris Jake Sullivan pe Twitter.

Secretarul de Mike Pompeo a condamnat, de asemenea, arestarea lui Navalnîi.

"Observăm cu îngrijorare profundă că detenția sa este cea mai recentă dintr-o serie de încercări de a-l reduce la tăcere pe Navalnîi, dar și alte figuri ale opoziției și voci independente care critică autoritățile rusești", a transmis Pompeo.

Duminică, președintele Consiliului European, Charles Michel, a atacat decizia autorităților rusești privind arestarea opozantului lui Vladimir Putin.

"Reținerea lui Alexei Navalnîi la sosirea în Moscova este inacceptabilă. Fac apel autorităților către autoritățile rusești să-l elibereze imediat", a scris Michel pe Twitter.

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a cerut Moscovei să „respecte drepturile lui Alexei Navalnîi și să-l elibereze imediat”.

„Politizarea sistemului judiciar este inacceptabilă”, a transmis Borrell.

Și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis duminică, pe Twitter, că acțiunea autorităților rusești este "nedemocratică".

“Reținerea liderului opoziție Alexei Navalnîi la reîntoarcerea sa în Rusia, după ce s-a recuperat de la otrăvirea cu Noviciok, este inacceptabilă. Reprimarea opoziției, doar pentru că este opoziție, este pur și simplu nedemocratic”, a transmis, duminică seara, ministrul Bogdan Aurescu.

Opozantul lui Vladimir Putin, otrăvit

Aleksei Navalnîi a ajuns în comă în august 2020, după ce se întorcea din turneu electoral în Siberia. Spitalizat mai întâi la Omsk, el a fost a fost transferat la spitalul Charite din Berlin. A fost externat la 23 septembrie, după ce, conform spitalului, starea sa "s-a îmbunătăţit suficient".

Trei laboratoare europene au concluzionat de atunci că opozantul a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din familia Noviciok, dezvoltat în epoca sovietică în scopuri militare, concluzie confirmată de Organizaţia pentru interdicţia armelor chimice (OIAC), în ciuda dezminţirilor Moscovei. 

Opozantul acuză serviciile speciale ruseşti (FSB) că au încercat să-l asasineze la ordinul lui Vladimir Putin.    

Navalnîi este vizat de la sfârşitul lui decembrie de o nouă anchetă pentru fraudă, pentru că ar fi cheltuit în beneficiul personal 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro) din donaţii.             

Iulia Iancu
alexei navalnii rusia vladimir putin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024