Sfârşit dramatic pentru un paramedic din Letonia: A fost ars de viu, după ce a fost atacat în propria casă
Sfârşit cumplit pentru un paramedic din Letonia, care a fost atacat chiar în faţa casei sale. Tânărul de 29 de ani a fost stropit cu combustibil inflamabil și ars de viu într-un presupus atac homofob.
De Monica Palade la 03.05.2021, 10:43Normunds Kindzulis a murit din cauza arsurilor care se aflau pe 85% din suprafaţa corpului. Incidentul ar fi avut loc în casa sa din Tukums, Letonia, pe 23 aprilie şi este catalogat drept „crimă urâtă”.
Paramedicul a fost dus la spital în Riga, dar miercuri European Pride Organisers Association a confirmat că a murit.
N-a mai rezistat
EPOA a scris pe Twitter: „Normunds Kindzulis, victima atacului homofob din Letonia de săptămâna trecută, a cedat rănilor sale. Cele mai profunde condoleanțe pentru partenerul și familia sa, și pentru toată comunitatea noastră din Letonia".
Premierul Krišjānis Kariņš a considerat fapta drept o „crimă urâtă”, care ar trebui „investigată temeinic”. Un alt bărbat ar fi fost rănit, în timp ce încerca să vină în ajutorul lui Normunds.
La început, poliția locală ar fi refuzat să deschidă o anchetă, decizie care a fost acum anulată.
Nu exclud sinuciderea
Dar autoritățile spun că nu pot exclude sinuciderea - în ciuda activiștilor care au cerut poliției să trateze incidentul ca pe o crimă de ură homofobă.
"Aducerea pe cineva în pragul sinuciderii este, de asemenea, o crimă", a spus ofițerul Andrejs Grishins.
Se spune că Normunds s-a confruntat cu amenințări cu moartea alimentate de homofobi în timp ce locuia în Riga - capitala Letoniei - și s-a mutat astfel în orașul liniștit Tukums. El ar fi fost avut parte de incidente şi acolo și a fost atacat de cel puțin patru ori.
Bărbatul rănit în presupusul incendiu a declarat pentru Tukums Independent News că au raportat poliției că un vecin i-a amenințat și i-a luat în râs în clădirea cu cinci etaje în care locuiau.
„Am raportat aceste amenințări atât poliției, cât și la serviciul vecinului, dar nu a existat nicio reacție”, a spus el.
„A trebuit să așteptăm ca cineva să fie mutilat sau ucis”.
Președintele țării Egils Levits a scris pe Twitter că „nu există loc pentru ură în Letonia”. El a adăugat într-un tweet că societatea letonă deține valoarea „toleranței” și că, dacă incidentul este confirmat ca o crimă homofobă, „o astfel de expresie a urii este în același timp o crimă împotriva societății”.