Carlos Alcaraz - Daniil Medvedev, din nou în finala Indian Wells. Spaniolul s-a impus în 2023
Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 2 mondial, şi rusul Daniil Medvedev, locul 4 mondial, se vor întâlni în finala de la Indian Wells. Cei doi au jucat finala şi în 2023, când s-a impus jucătorul din Spania, transmite news.ro.
De Redactia Observator la 17.03.2024, 15:44Alcaraz a trecut în semifinale de câştigătorul de la Australian Open, italianul Jannik Sinner, scor 1-6, 6-3, 6-2. Medvedev a trecut de americanul Tommy Paul, cap de serie 17, scor 1-6, 7-6(3), 6-2. În urmă cu un an spaniolul s-a impus, scor 6-3, 6-2, în faţa lui Medvedev.