Rafael Nadal, impresionat de succesul Argentinei la Cupa Mondială: "Când Messi a ridicat trofeul, am fost emoționat până la lacrimi"
Rafael Nadal a dezvăluit într-un interviu cât a fost de emoționat de succesul Argentinei la Cupa Mondială. Tenismenul a recunoscut că i-au dat lacrimile după meciul câştigat de naţionala lui Messi împotriva Franţei: "Fără să susțin Argentina, când Messi a ridicat trofeul, am fost emoționat până la lacrimi", relatează Mediafax.
De Redactia Observator la 24.12.2022, 17:40Messi, superstarul lui Paris Saint-Germain, și-a consolidat statutul de unul dintre cei mai mare fotbaliști din toate timpurile, marcând două goluri în victoria împotriva Franței în finala din Qatar și câștigând prima sa Cupă Mondială.
Atât Messi, cât și Nadal s-au bucurat de cariere incredibile, pline de trofee, în vârful domeniilor lor, dar timpul nu este de partea lor, ambii fiind la capătul carierei. Nadal, în vârstă de 36 de ani, este cu un an mai în vârstă decât Messi și a urmărit cu atenție Cupa Mondială în timp ce Spania, țara sa natală, a fost eliminată de Maroc la penalty-uri, în optimi.
Dar chiar și așa, el recunoaște că a fost emoționat când a văzut un alt mare sportiv ridicând premiul suprem în jocul său, când Argentina s-a impus în cele din urmă.
Nadal: Nu vrei ca Messi sau Tiger Woods să se retragă
- Grafitti imens cu Messi, în Buenos Aires. Un cunoscut artist din Argentina a marcat victoria "pumelor" la...
- Messi, invitat să intre în "veșnicie" și să-și imprime urma în Hall of Fame-ul emblematicului stadion...
- Fotografia lui Messi cu trofeul Cupei Mondiale a depăşit "oul" la numărul de like-uri. Câţi oameni au apreciat...
El a spus, citat de The Mirror: "Fără să susțin Argentina, când Messi a ridicat trofeul, am fost emoționat până la lacrimi. Pentru emoția de a vedea pe cineva atât de mare realizând ceea ce i-a lipsit după ce a suferit atât de mult pentru asta."
Rămâne de văzut cât timp vor mai continua Nadal și Messi, legenda tenisului recunoscând anterior că a fost aproape de retragere după problemele sale cu accidentările, de anul trecut.
Întrebat despre planurile sale în luna ianuarie, Nadal a făcut referire la Messi, de șapte ori Balonul de Aur, și a sugerat că acesta va lăsa un gol imens în lumea sportului.
Spaniolul a spus: "Oamenilor care iubesc sportul nu le place când cineva pe care îl admiră se retrage. Nu vrei ca Messi sau Tiger Woods să se retragă. Îmi place să îi văd la televizor și aș vrea să continui să îi urmăresc".
Respectul este reciproc între cei doi, Messi lăudându-l pe Nadal atunci când acesta a câștigat premiul Laureus Sportsman of the Year în 2021. "Aș vrea să spun că ești un exemplu pentru toată lumea, datorită muncii tale, perseverenței și pentru că ești la cel mai înalt nivel de atâția ani", a spus Messi într-un mesaj video.
Nadal va încerca să își păstreze titlul la Australian Open, în 2023, după o victorie uimitoare la începutul acestui an, pe care a urmat-o titlul de la Roland Garros.