Ciclon în Marea Neagră. ANM a emis noi avertizări cod galben și portocaliu de furtuni puternice pe litoral
Un ciclon format în Marea Neagră, în apropiere de ţărmul nostru, a adus furtuni şi ploi puternice pe litoral. Potrivit meteorologilor, în două zile a plouat cât pentru 2 luni. Iar veştile proaste nu se opresc. ANM a emis, în urmă cu puţin timp, două avertizări cod galben şi portocaliu de vreme severă, care vor afecta zona litorală a județelor Constanța și Tulcea.
De Redactia Observator la 30.08.2024, 10:44Meteorologii au emis, vineri dimineaşţă, noi avertizări cod portocaliu și galben de ploi torențiale şi vijelii pentru zona litorală a județelor Constanța și Tulcea.
Furtuni puternice pe litoral
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 august, ora 10 – 31 august, ora 10
- Vremea 2 - 30 septembrie 2024. Nou val de căldură la început de toamnă. Urmează temperaturi de peste 35 de grade...
- Staţiunea în care s-a format un fuior cu aspect de tornadă. Turiştii s-au adăpostit în camerele de hotel
- Vremea de mâine 30 august. Ploi în cea mai mare parte a ţării, însoţite de descărcări electrice. Maxime...
- Alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii în jumătate de țară. Pe litoral sunt așteptate fenomene...
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, cantități însemnate de apă
Zone afectate: Dobrogea
În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu viteze în general de 50...55 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Potrivit ANM, fenomene asociate instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului) vor fi după-amiaza și seara, local și în centrul, sudul teritoriului, precum și la munte.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 30 august, ora 10 – 31 august, ora 03
Fenomene vizate: averse torențiale, importante cantitativ
Zone afectate: zona litorală a județelor Constanța și Tulcea
În zona litorală a județelor Constanța și Tulcea vor fi averse torențiale și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
Potrivit meteorologilor, ciclonul format în Marea Negră, în apropiere de ţărmul nostru, a favorizat dezvoltarea sistemului bogat în umiditate și energie. A plouat în aproximativ 2 zile cât pentru 2 luni.
Vineri dimineaţă, 13 localităţi din judeţul Constanţa s-au aflat sub avertizare cod roşu de ploi.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și