Video Afacerea care prinde tot mai mult avânt la sate: Se îmbină utilul cu plăcutul şi se pot câştiga şi bani frumoşi din asta
Restaurant la tine acasă. Cine are mai multe locuri la masă şi ştie să gătească reţete din zona de provenineţă poate să aibă parte de un dublu câştig. În primul rând, dăruieşti, te conectezi cu oamenii şi promovezi bucătăria tradiţională şi obiceiurile locale. Iar în al doilea rând, poţi să îţi deschizi o afacere şi să câştigi şi bani din asta. Cursurile sunt absolut gratuite. Iată ce trebuie să faceţi!
Aron e bucătar la stâna băciţei Mărioara Băbu, aflată la poalele Munţilor Parâng, primul punct gastronomic local deschis în Gorj în urmă cu trei ani. Astăzi, la aşezarea păstorească s-au adunat zeci de oameni să înveţe cum îşi pot deschide o afacere la ei acasă. Teodor are o fermă piscicolă în Arad. Spune că în zonă sunt zeci de pescării, dar niciun restaurant cu specific pescăresc. Aşa că vrea să-l deschidă pe primul, chiar la el acasă.
Afacerea care prinde tot mai mult avânt la sate
Teodor, participant la curs: Nu mi se pare complicat şi de-asta am încercat. Mi-am făcut o căsuţă tip A, care va fi tip restaurant. Mergi cu ciorbă de peşte, poţi să faci un peşte prăjit cu o mămăliguţă, pot să fac o saramură de peşte.
Cu ajutorul cursurilor gratuite de formare profesională, visul lui Teodor ar putea deveni realitate. Mulţi gospodari văd în acest proiect o oportunitate.
- Afacerea unui fermier din Bihor, unică pe piaţa din România. Ce produse vinde la tonomat: "Am investit 15.000 de...
- Un gigant german preia o fabrică uriaşă de la noi. Afacerea care pune România pe harta Europei într-un domeniu...
- Afacerea cu care un ieșean crede că va da lovitura. S-a întors special în România, după 10 ani în...
Alt cursant: Vreau să înfiinţez un punct gastronomic în zona de munte, cu produsele noastre, să promovăm zona, să mănânce românul româneşte.
Femeie: Cele mai gustoase sunt produsele de ţară. Toată lumea aleargă după ele. Pregătesc tocană de oaie, brânzeturi. Gătesc nişte lipiuţe ca să pot să îi atrag pe tinerii copii, să nu mai meargă spre fast food.
Principalele condiţiii sunt ca punctul gastronomic să fie deschis la sat, iar meniul să difere de cel al restaurantelor.
Măriuca Roşianu, Agenţia Zonei Montane: Se pot înfiinţa în cadrul propriei exploataţii, asta înseamnă fermă, stână, fermă piscicolă. Materia primă provine preponderent din propria exploataţie şi de la vecini producători din zonă înregistraţi sanitar veterinar.
Viitorii antreprenori au nevoie de certificat de producător şi de atestatul care demonstrează că au absolvit cursul de formare profesională. După ce obţin şi avizele de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, îşi pot transforma curtea pe care o deţin într-un minirestaurant. La masă nu pot fi mai mult de 12 oameni în acelaşi timp, iar în loc de angajaţi, membrii familiei pun umărul la treabă.
Conceptul punctelor gastronomice locale a apărut acum opt ani la iniţiativa Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23, pentru a contribui la dezvoltarea ecoturismului în Delta Dunării.
Mărioara Băbu, antreprenor: Atunci când sunt mai multe puncte gastronomice se pot împărţi turiştii să guste fiecare din bucate. Dacă eu gătesc azi tocană de oaie, vecinii gătesc supă de tăiţei, gătesc carne de pasăre sau carne la garniţă. Turistul îşi alege unde vrea.
În prezent, pe teritoriul ţării există aproape 300 de puncte gastronomice locale. Numărul lor a crescut de 20 de ori în ultimii şase ani. Cele mai multe se regăsesc în Braşov, Tulcea, Sibiu şi Alba.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰