Video "Am clienţi din toată lumea. Şi în China, şi în Austria dau". Afacerea lui Dumitru merge ca pe roate, cu un produs tradiţional românesc
Telemeaua românească sau brânza de burduf n-au reuşit să-şi facă loc în topul brânzeturilor fine ale lumii. Deşi putem sta fără ruşine alături de Parmezan, Gorgonzola sau Burrata, nu reuşim să ne facem cunoscuţi pe piaţa internaţională, deşi calitatea şi gustul ne recomandă.
În restaurantul din imagini, aflat în Capitală, unul din cele mai cerute preparate este platoul cu brânzeturi. "Cele mai căutate sunt brânzeturile italieneşti, cele franţuzeşti. Cele din Elveţia, la fel, sunt foarte căutate. Clienţii sunt mai interesaţi de specialităţile oferite de celelalte ţări", spune Petre Ivan, proprietar restaurant.
De ce nu e brânza românească delicatesă
Brânza noastră nu-şi găseşte locul printre delicatese. Şi nici străinii nu digeră prea bine brânzeturile româneşti, deşi calitatea şi gustul ne recomandă. Astfel că n-am reuşit să intrăm în topul celor mai bune 50 de brânzeturi din lume cu niciun produs. Clasamentul realizat de Atlasul Mondial al Bucătăriei Tradiționale este ocupat, în mare parte, de Italia, cu celebrele sortimente Parmezan, Gorgonzola și Burrata. Pe lângă italieni, şi-au făcut loc şi francezii, elvețienii sau olandezii.
Deşi suntem "popor de oieri", nu ştim să ne vindem: nici telemeaua de Sibiu ori de Ibăneşti sau brânza de burduf n-au ajuns pe listă. "Avem o brânză de burduf făcută anul trecut la munte. Care e secretul gustului? Zona, iarba. Şi pe urmă cheagul. La munte se încheagă laptele doar cu cheag natural", arată un producător. "Suntem sută la sută siguri că nicăieri în lume nu se face", susţine Livia Voinica, producător brânză.
- Doi buzoieni au o afacere de succes cu un produs unic în Europa. Zece ani au muncit la el, dar acum au propria fabrică
- A demisionat şi şi-a investit toate economiile într-o afacere care a făcut-o celebră în Italia. "A fost o...
- Experiment Observator: Concluzie surprinzătoare, după analiza unui aliment consumat de români. Cea mai clară dovadă
Afacerea unui român: "Am clienţi din toate ţările, din toată lumea"
"Domnii care au făcut topul acela n-au gustat din brânzeturile noastre. sincer să fiu. Am clienţi din toate ţările, din toată lumea. Şi în China, şi în Austria dau brânză. Şi în Spania, Italia. Spun că telemeaua noastră de Sibiu e cea mai bună, cea mai gustoasă", spune Dumitru Ionuţ Onica, producător brânzeturi.
Ce folos, dacă nu e suficient de bine promovată. "Rezultatele astea sunt urmarea neglijenţei responsabililor din acest domeniu de activitate. Avem multe tipuri de telemea care sunt deosebite şi care pot concura cu orice tip de brânzeturi din orice fel de ţară", declară Dragoş Frumosu, sindicat industria alimentară.
"Nu se găsesc brânzeturile româneşti. Eu când am călătorit nu am văzut specialităţi în magazine, cum am văzut din orice altă ţară", spune un român. Fermierii români cu greu reuşesc să-şi ducă marfa în afara ţării. În schimb, pe rafturile de la noi găsim tot mai multe produse din import.
Topul celor mai bune brânzeturi din lume
- 1. Parmezan (Italia)
- 2. Gorgonzola (Italia)
- 3. Burrata (Italia)
- 4. Grana Padano (Italia)
- 5. Oaxaca Cheese (Spania)
- 6. Stracchino di Crescenza (Italia)
- 7. Mozzarella (Italia)
- 8. Queijo Serra da Estrela (Portugalia)
- 9. Pecorino Sardo (Italia)
- 10. Pecorino Toscano (Italia)
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰