Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Boicotarea plăţii taxelor e o prostie". Economist: Ecuaţia este foarte simplă

Analistul economic Adrian Negrescu consideră că ideea de a boicota plata taxelor "este o prostie", argumentând că, dacă cetăţenii nu vor plăti, atunci statul "va fi nevoit să se împrumute şi mai mult", iar acest lucru va duce la o nouă creştere de taxe.

de Redactia Observator

la 07.01.2026 , 11:19

"Boicotarea plăţii taxelor e o prostie". Economist: Ecuaţia este foarte simplă - Shutterstock

"Vrem servicii edilitare mai bune, trebuie să plătim. Ecuaţia este foarte simplă. Taxele pe proprietate din România erau nesemnificative raportat la cheltuielile pe care autorităţile le fac pentru construcţia de infrastructură (drumuri, parcări, parcuri, şcoli, grădiniţe, curăţenie etc.) Ideea de a boicota plata taxelor este o prostie. Dacă nu vom plăti, statul va fi nevoit să se împrumute şi mai mult, iar asta va duce la o nouă creştere de taxe", afirmă Adrian Negrescu.

Analistul econonic spune că, oricum, este "penibil" ca oamenii să se plângă că au taxa pe casă cât un coş de cumpărături de la hipermarket. Pe de altă parte, analistul economic afirmă că 2026 va fi, "cu siguranţă", un an "mai bun din punct de vedere economic decât 2025". 

"Marea majoritate a firmelor de impact şi-a restructurat activitatea şi şi-a bugetat anul pe o perspectivă mult mai predictibilă. Dacă nu vor mai exista surprize fiscale şi tind să cred acest lucru, dacă vom atrage cei 10 miliarde de euro din PNRR, este posibil să vedem o îmbunătăţire a condiţiilor economice inclusiv pentru populaţie - inflaţia se va tempera semnificativ din a doua parte a anului, iar scăderea dobânzii cheie/ diminuarea IRCC şi ROBOR vor determina o ieftinire a creditelor", explică analistul economic.

Articolul continuă după reclamă

În opinia lui Adrian Negrescu, 2026 poate fi anul în care să se construiască premizele pentru un 2027 cu "o evoluţie economică semnificativă", cu "investiţii străine mai mari" şi cu o perspectivă "mult mai bună în ochii investitorilor". În ultimele zile, unii români au îndemnat la un boicol fiscal, adică neplata nicunei taxe în primele luni ale acestui an.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Renunţaţi la unele cheltuieli personale din cauza dărilor la stat?
Observator » Ştiri economice » "Boicotarea plăţii taxelor e o prostie". Economist: Ecuaţia este foarte simplă