Video Eleonora a adus în România un soi exclusivist, iar acum culege roadele. Spaniolii plătesc chiar şi un euro pe bucată: "Sunt foarte bune"
Cum sună o vacanţă într-o livadă? Acolo de unde ne putem culege singuri merele. Şi apropo de mere, astăzi avem un frumos material despre anumite mere. Un soi exclusivist, care poate fi vândut doar cu licenţă din străinătate: merele de club. Iar sortimentul prinde acum gust în pământ românesc, la câţiva kilometri de Oradea. Pe ele a mizat o familie de bihoreni care se laudă cu o livadă cu mii de pomi. Producţia de anul acesta este, de departe, cea mai bună de când există plantaţia, asta şi pentru că vremea a fost prielnică pentru fructele târzii!
Nu este timp de stat degeaba în livada de mere din Urvind. Sunt 50.000 de pomi şi toţi sunt plini de fructe care trebuie culese. Din fiecare, culegătorii adună chiar şi 40 de kilograme de mere suculente.
- Culegem Golden Auriu, e un soi pretenţios, care se culege cu mănuşi, cu burete, ca să nu se lovească.
- Cam ce cantitate recoltaţi într-o zi?
- Cam 7-8 tone.
Primul producător care a scos soiul Evelina pe piaţa din România
Plantaţia a prins rădăcini în urmă cu 4 ani. Printre soiurile pe care cu toţii le-am gustat cel puţin o dată şi-a făcut apariţia şi un sortiment cu totul special: Evelina. Străinii ştiu de el din 2007. La noi a ajuns mai greu. Eleonora Iacob este primul producător care a scos acest soi pe piaţa noastră.
Eleonora Iacob, inginer horticol: Este un măr excepţional de dulce, bun, crocant. Încă nu este copt, mai durează maximum 2 săptămâni, uitaţi-vă! Este căutat în toată Europa.
Spaniolii plătesc chiar şi un euro pentru un singur măr
Un kilogram pleacă din livadă cu preţul de 5 lei. Până ajunge în magazine, costul aproape se dublează. Spaniolii plătesc chiar şi un euro pentru un singur măr Evelina. Investiţia nu este la îndemâna oricui. Un puiet trece de 7 euro, dar soiul de lux promite recolte bogate. Este şi motivul pentru care Eleonora a pariat pe o livadă întinsă pe 10 hectare.
Eleonora Iacob, inginer horticol: Avem 5, 6 varietăţi. I-am plantat la 40 de centimetri, asta înseamnă superintensiv, adică am o densitate de 7.400 de pomi. Avem în jur de 50, 60 de tone pe hectar, ceea ce este excepţional, au rodit toate parcelele.
Soiul exclusivist poate fi cules de clienţi direct din livadă
Soiul exclusivist poate fi cules de clienţi direct din livadă. Sau cumpărat de la poarta fermei.
Clientă: Vin de la Târgu Mureş. Dacă doamna e aici, de fiecare dată cumpărăm pentru familie, sunt foarte bune! Mai bune decât cele din magazine!
Cel mai mare regret al producătorilor este că nu pot face faţă avalanşei de importuri de la raft, indiferent cât de mult muncesc.
Eleonora Iacob, inginer horticol: Produce România, dar ca să produci un măr la dimensiunea perfectă, adică 65-67 plus, sunt costuri foarte mari, nu poţi să lucrezi azi şi mâine laşi livada.
Cele mai mari cantităţi de mere provin din Polonia, Moldova şi Germania
Producţia românească de mere din acest an ar putea depăşi 400.000 de tone. La fel ca anul trecut. Iar asta înseamnă 11% din merele Uniunii Europene. Şi totuşi, în prima jumătate a lui 2023 am importat cu aproape un sfert mai mult decât cu un an în urmă. Cele mai mari cantităţi provin din Polonia, Moldova şi Germania.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰