Video Ouăle de Paște, mai scumpe ca niciodată. Cât au ajuns să coste anul acesta
Mâncăm ouă roşii cu un preţ mai mare anul acesta. Şi, lângă ele, aproape tot ce înseamnă masă tradiţională. Se anunţă cel mai scump Paşte din ultimii ani. În medie, alimentele specifice - fie că vorbim de carne, legume, fructe sau cozonaci - sunt cu aproape zece la sută mai scumpe decât anul trecut.
În această piaţă din Drobeta-Turnu Severin, producătorii vin cu ouă proaspete din propriile gospodării. Pentru mulţi cumpărători, e cea mai bună variantă. Iar asta pentru că sunt mai ieftine decât cele din supermarket.
"Mai accesibil da, normal. La market sunt scumpe şi oricum nu sunt bune ca alea de ţară", a spus o cumpărătoare.
Ouăle din piaţă, alternativa mai ieftină pentru români
Ouăle au devenit unul dintre produsele cu cele mai mari scumpiri din ultimele luni. Şi aşa s-a ajuns la compromisuri.
"Sunt cam scumpe, acum trebuie să luăm şi noi câteva acolo. Vreo 10-15 ouă şi ăsta e Paştele. Mai puţine, pe banii noştri", a adăugat o altă persoană.
"A cerut 1,50 şi 2 lei pe ouă. Scumpe, că şi cerealele sunt scumpe, dar prea s-a exagerat", a mai precizat un client.
De ce s-au scumpit ouăle în ultimele luni
Scumpirile nu vin întâmplător. Costurile mai mari la furaje, energie şi transport se reflectă direct în preţul final. Pe poarta acestei ferme avicole din comuna Hinova, ies zilnic 15 mii de ouă.
"Acesta este un ou de categoria M. În momentul de faţă, pleacă de la poarta fermei cu 0,71 de bani plus TVA", a declarat un comerciant.
De ani buni, reprezentanţii fermei nu au crescut preţurile, însă acum, din cauza scumpirilor în lanţ, ouăle produse aici vor costa mai mult. La preţul producătorului, se adună şi adaosul comercial din magazine.
Masa de Paşte, tot mai scumpă pentru români
"Carburanţii, energia au crescut cu 20-30%. Din păcate şi noi va trebui să creştem preţul pentru că nu putem merge pe pierdere", a explicat Cornel Stroescu, reprezentant societate.
Carnea de miel, lactatele, legumele de sezon şi cozonacii vin şi ele cu preţuri mai mari. În total, o masă tradiţională de Paşte pentru o familie obişnuită poate costa, acum, cu până la 25 la sută mai mult decât anul trecut.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
