Video Paradoxul românesc: Avem locuinţe mai scumpe şi plătim dobânzi de trei ori mai mari decât în vest
Românii îşi cumpără prima casă prin credit la 36 de ani. Salariile mici la început de carieră şi preţurile mari ale locuinţelor îi fac să rămână în chirie sau în casa părinţilor mai mult timp. Vesticii fac prima achiziţie cu aproape 10 ani mai devreme. Iar dobânzile sunt de trei ori mai mici decât în România.
Teodora are 21 de ani. Studiază matematică-informatică şi lucrează în IT la Bucureşti. Vrea să mai aştepte până să facă pasul spre achiziţia unei locuinţe.
"În momentul asta preţurile pentru apartamente sunt foarte mari în România, comparabile cu alte capitale europene. Nu mă gândesc în momentul ăsta să-mi au o locuinţă. Ideal înainte să-ţi începi o familie, pe la 30 ani", a declarat Teodora.
Românii îşi cumpără case la 36 de ani
Chiar şi cu un credit, mulţi tineri se bazează pe ajutorul părinţilor pentru a-şi cumpăra o casă.
Europenii își cumpără prima locuință prin credit în medie la 34 de ani. Există însă diferențe mari între statele membre. În Belgia sunt cei mai tineri cumpărători, de la 27 ani, în timp ce în Franța și Austria vârsta medie este de 31 ani, iar în Germania 34. La polul opus, spaniolii își cumpără prima casă la 41 de ani.
"E şi o diferenţă culturală, în România ne-am obşinuit să fim proprietari mai mult decât să închiriem. În Spania nu este aşa. Nu, sunt obişnuiţi foarte mult să închirieze, să călătoarească foarte mult, sunt foarte mobili, flexibili, se stabilizază puţin mai târziu", spune o bucureştreancă.
Românii plătesc dobânzi mai mari decât alți europeni. Dobanda anuală efectivă ajunge la 9,1% la noi în țară, de trei ori mai mult faţă de Spania, Bulgaria și Elveția.
"În Belgia de exemplu poţi plăti 50% din suma împrumutată pentru o anumită perioadă de timp, în România poţi ajunge să plăteşti 150% din sumă pentru aceeaşi perioadă de timp", a declarat Christian Năsulea, profesor de economie.
Economiştii îi sfătuiesc să îşi facă bine calculele pe cei care vor să cumpere o casă. Indicele IRCC, în funcţie de care se calculează ratele creditelor în lei, ar putea să facă un salt important.
"Ne putem aştepta ca IRCC să înceapă să crească faţă de nivelurile actuale undeva în trimestrul 2 anul viitor, din aprilie anul viitor. E posibil să vedem şi un IRCC de 7%", a declarat Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA.
Bărbaţii români locuiesc cu părinţii până la 30 de ani, iar fetele, până la 25, conform statisticilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰