Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, al şaselea producător de vin la nivel european. ''Nestemata'' unei podgorii din Vrancea ajunge să coste şi 1.000 de lei

Vinurile de soi au un eveniment al lor, plin de vino-ncoace. Cea de-a optsprezecea ediţie Ro Wine a adunat un buchet de peste o mie de vinuri premium care au bucurat şi cele mai pretenţioase gusturi. Vizitatorii au degustat, au savurat şi, după buget, au cumpărat. Cel mai scump vin românesc costă în jur de 1000 de lei. 

de Redactia Observator

la 14.05.2023 , 19:55

Vinuri fine, cunoscători şi iubitori ai licorilor de excepţie. Sunt ingredientele unui eveniment care face din vinul românesc vedeta absolută. Pentru Paul, proprietarul unei crame din Dealu Mare, zonă viticolă faimoasă, este ocazia perfectă pentru a arăta ce are mai bun. 

Paul Badea, proprietar cramă: Am adus cam toate varietăţiile de vin asamblate cum am ştiut noi mai bine pentru Ro-Wine. Încercăm să facem cât mai mult în România, dar avem o piaţă de export destul de puternică. Belgia, Canada. 

Tentaţiile pentru vizitatori au tot curs.

Vezi și

Dan Şendrea, negustor de vinuri: Avem 3 vinuri albe, trei etichete albe. Un Aligote, un Sauvignon Blanc şi un Chardonnay. Se caută cel mai mult Aligoteul. 

Pe acelaşi subiect

"Fiind pasionat de vinuri roşii, m-am dus direct pe roşii. De obicei când am mai mult timp iau într-o zi spumantele şi albele."

"Îmi place roşul. Şi feteasca neagră, în mod particular."

Cât costă cel mai scump vin românesc

Iar valoarea vinurilor noastre e recunoscută la tot mai multe competiţii. 

Marinela Ardelean, somelier: Avem game sau vinuri care au fost premiate cu aur sau au fost considerate cele mai bune vinuri concursurile internaţionale. Cel mai scump vin este un vin care costă o mie de lei. Este un vin roşu din Vrancea. 

Marinela Ardelan, unul dintre organizatorii Ro-WINE, şi-a făcut din promovarea vinurilor româneşti o misiune. După opt ani, culege, în sfârşit, roadele.

Marinela Ardelean, somelier: Îmi place foarte mult interacţiunea cu oamenii, gustul, mirosul, posibilitatea de a mă bucura zilnic de ceea ce este mai bun. M-a convins să fac dintr-o pasiune o meserie.

România este al şaselea producător de vin la nivel european. Anul trecut, a produs aproape 5 milioane de hectolitri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri economice » România, al şaselea producător de vin la nivel european. ''Nestemata'' unei podgorii din Vrancea ajunge să coste şi 1.000 de lei