Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bărbat din Cluj, prins trişând cu un pix inteligent la BAC. Nu era prima dată când susţinea examenul

Harap Alb şi Moara cu noroc le-au dat bătăi de cap absolvenţilor de clasa a 12-a, care au susţinut azi prima probă a Bacalaureatului. Subiectele au fost scurse pe diverse grupuri de la un centru de examinare din judeţul Cluj, după ce un candidat le-a fotografiat cu ajutorul unui pix inteligent. În total, 25 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă de la proba scrisă de limba română.

de Mădălina Iacob

la 10.06.2025 , 19:54

Basmul Harap-alb de Ion Creangă sau nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici au fost operele alese de cei mai mulţi candidaţi pentru subiectul al treilea de la Bacalaureat. Elevii de la profilul real au avut de caracterizat un singur personaj, pe când cei de la uman au avut de evidenţiat relaţia dintre două personaje. Sunt tineri care s-au blocat de la primul pas.

Subiectul al treilea, mai dificil decât se aşteptau elevii

Chiar dacă subiectele au o structură şablon, dascălii se aşteaptă la note mai mici decat în anii trecuţi.

Articolul continuă după reclamă

"Subiectul al treilea, chiar dacă este la alegere, are un grad de dificultate mare, prin complexitatea autorilor. ... Ei trebuie să evidenţieze modalităţile de caracterizare. Să aleagă două personaje, fie în basm, fie în nuvelă, fie în roman, şi să pună în dinamică relaţia dintre două personaje, e mai greu decât să caracterizezi un sigur personaj" a explicat Florina Rogalski, profesoară de limba română.

Metode de copiat din ce în ce mai ingenioase

Pentru mai mulţi tineri, însă, examenul s-a sfârşit mai repede, după ce au fost prinşi la copiat. Un bărbat din Cluj, care a dat Bacalaureatul de mai multe ori, a fotografiat şi trimis subiectele cu ajutorul unui pix inteligent.

"Un dispozitiv minuscul care era plantat pe un instrument de scris. Aşa a reuşit să transmită în exterior subiectele, care au şi apărut în presă. Spera, printr-un alt sistem, să poata beneficia de transmiterea rezolvării subiectului” a relatat Marinela Marc, din partea ISJ Cluj.

România marchează cel mai mic număr de absolvenţi înscrişi la examenul maturităţii din istorie.

Ministerul Educaţiei prezintă cifre îngrijorătoare

Datele de la Ministerul Educaţiei arată că acum 13 ani peste 157.000 de copii au început învăţământul primar. Din acea generaţie, doar 123.000 de elevi au ajuns în clasa a douăsprezecea şi au sustinut simularea Bacalaureatului.

La examenul de astăzi, au ajuns însă doar aproape 93.000 de tineri dintre aceştia. Foarte puţini, dacă ne uităm la număul candidaţilor, care depăşea 119.000 în 2024 sau 143.000 acum zece ani.

"Nu mai vin pentru că foarte mulţi se angajează şi au nevoie de bani să supravieţuiască, asta în primul rând, doi, mulţi sunt conştienţi că nu fac faţă" a explicat Ionela Neagoe, profesoară de limba română.

Pe lângă corigenţi, oficialii Ministerului pun fenomenul pe seama scăderii populaţiei din ţara noastră, dar şi a numărului în creştere de români care se mută cu familia în străinătate.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Educaţie » Bărbat din Cluj, prins trişând cu un pix inteligent la BAC. Nu era prima dată când susţinea examenul