Calendar Titularizare 2020. Înscrierile încep joi, 9 iulie
Înscrierile pentru examenul de titularizare 2020 vor avea loc în perioada 9 - 16 iulie, potrivit noului calendar obținut Edupedu.ro. În 29 iulie are loc proba scrisă, în timp ce rezultatele finale vor fi comunicate în 11 august.
- Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată.
- Profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
Titularizarea 2020 a fost suspendată în 17 iunie, odată cu instituirea stării de alertă, timp în care instituțiile publice nu pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante.
Calendar Titularizare 2020
Ocuparea prin concurs național a posturilor didactice catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, conform Edupedu.ro:
- 9 - 16 iulie 2020 – înregistrarea la inspectoratele școlare, a dosarelor de înscrierea candidaților la concursul național, sesiunea 2020, inclusiv pentru absolvenții promoției 2020/absolvenții 2020 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferită de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic; verificarea și avizarea dosarelor de înscrierea candidaților de către comisia județeană/a Municipiului București de organizare și desfășurare a concursului.
Notă: cadrele didactice titulare a căror reducere de activitate se constată până la data de 8 iulie 2020 pot depune, în perioada 9-16 iulie 2020, cereri în vederea soluționării reduceri de activitate, însoțite de documentele justificative.
- 17 iulie 2020 – afișarea pe site-ul inspectoratelor școlare a datelor de înscriere ale candidaților la concursul național, sesiunea 2020, înregistrate în sistemul informatic;
- verificarea și, după caz, corectarea, în sistem informatic, a unor date de înscriere ale candidaților;
- 17 - 21 iulie 2020 – organizarea și desfășurarea, la nivelul Inspectoratului școlar, a probelor orale/intensiv/bilingv;
Notă: 1) în perioada 17 - 21 iulie 2020 pot susține probele orale/intensiv/billing și cadrele didactice titulare aflate în reducere de activitate nesoluționată, precum și cadrele didactice titulare solicitate pentru detașare în interesul învățământului.
2) candidații care observă erori în datele de înscriere afișate informează, înscris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până cel târziu la data de 22 iulie 2020, ora 15:00
- 22 iulie 2020 – afișarea, pe site-ul și la avizierele inspectoratelor școlare, a:
- Listei candidaților înscriși
- Listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitatea postului/catedrei, înscrise la concursul național, care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată, conform prevederilor art. 62 alin. 13 din metodologie și a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice;
- Rezultatelor la probele orale/intensiv/billingv.
- 29 iulie 2020 – desfășurarea probei scrise;
- 4 august 2020 – comunicarea rezultatelor inițiale;
- 4-5 august 2020 – înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare;
Notă: contestațiile pot fi transmise și prin poștă electronică până la 12:00, în data de 5 august 2020, situație în care candidatul anexează la contestația transmisă și cartea/buletinul/ adeverința de identitate. Numărul de înregistrare se comunică candidatului prin poștă electronică și prin afișare pe site-ul inspectoratului școlar.
- 5-10 august 2020 – soluționarea contestațiilor;
- 11 august 2020 – comunicarea rezultatelor finale;
- 6-7 august 2020 – înregistrarea cererilor candidaților care solicită repartizarea pe posturi didactice catedre vacante în alt județ sau în municipiul București, diferit de cel în care au susținut proba scrisă;
- 12 august 2020 – repartizarea cadrelor didactice angajată cu contract individual de muncă pe durată de viabilitatea postului catedrei care a obținut minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă în cadrul concursului național, sesiunea 2020, în condițiile art 62 alin 13 din metodologie;
- Termen: 13 august 2020 – repartizarea candidaților care a obținut minimum nota șapte la proba scrisă în cadrul concursului național, sesiunea 2020, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, ierarhizate pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor;
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată.
Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰