Maria-Lavinia Tudose, eleva care a adus dublu aur României la Olimpiada Internațională de Limba Engleză
Face parte din generația care nu a învățat engleza de pe Cartoon Network, ci dintr-o lume digitală în care limba lui Shakespeare a devenit limba tehnologiei, a culturii pop și a viitorului. Maria-Lavinia Tudose, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, este una dintre acei tineri care au reușit să transforme pasiunea pentru limbi și literatură într-o performanță excepțională: două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Limba Engleză (IELO) 2025, desfășurată la Deva.
România a fost gazda acestei competiții pentru prima dată, iar tânăra gălățeancă s-a impus la ambele probe – individuală și pe echipe – într-o competiție la care au participat elevi din peste zece țări. „Am descoperit că atunci când faci ceva cu iubire, faci acel lucru bine. A fost o experiență intensă, dar frumoasă, care m-a învățat mult despre lume și despre mine”, spune ea.
Performanța ei vine într-un moment în care studiul limbii engleze trece printr-o transformare. Dacă generațiile anilor 2000 învățau cu ajutorul serialelor și al desenelor animate de pe Cartoon Network, azi engleza este prezentă peste tot: în aplicații, pe rețelele sociale, în filme, în tehnologie și chiar în joburile viitorului. Este limba dominantă în 9 din 10 start-up-uri tech din Europa și cea mai cerută competență în anunțurile de angajare, conform datelor LinkedIn Global Workplace Study 2023.
„Am ales profilul filologie bilingv – engleză pentru că mi se potrivește. Întotdeauna am fost atrasă de partea umanistă, iar engleza mi-a oferit acces la o lume mai mare, dincolo de granițe”, spune Maria-Lavinia. În ultimii ani, tânăra a participat constant la olimpiade, obținând premiul special la limba română și premiul I la limba engleză, care i-a deschis drumul spre faza internațională.
Dar în spatele succesului se află o echipă de profesori dedicați. „Am avut norocul unor profesori extraordinari – doamna Elena Gorovei, la română, și doamna Anca Manea, la engleză – care au crezut în mine chiar și când eu nu o mai făceam”, mărturisește ea.
Astăzi, peste 1,5 miliarde de oameni vorbesc engleza la nivel global, iar România se află printre țările europene cu un nivel „foarte bun” de competență lingvistică. Cu toate acestea, performanțele olimpicilor rămân un reper rar, într-un sistem educațional în care resursele și motivația sunt adesea limitate.
Pentru Maria-Lavinia, victoria nu este un punct final, ci un început. „Îmi doresc să devin profesoară de limba română și engleză. Vreau să fiu un profesor care își face meseria cu drag și care reușește să-i apropie pe elevi de școală. Să le arăt că învățarea poate fi și frumoasă.”
Rezultatele sale au fost recunoscute de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care a inclus-o în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, un proiect ce promovează tinerii care schimbă lumea prin educație și inovație.
„Această recunoaștere mă motivează să continui cu dedicare proiectele în care cred. Sunt recunoscătoare și încrezătoare că tinerii pot construi o Românie în care merită să rămânem”, spune ea cu un zâmbet.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰