Video Peste 30.000 de profesori protestează mâine: "Cea mai mare festivitate va avea loc în Piaţa Victoriei"
E haos înainte de începerea şcolii. Mâine, în loc să participe la festivităţi, 30.000 de profesori protestează, nemulţumiţi de măsurile fiscale luate de guvernanţi. Sindicatele din învăţământ cer demisia ministrului Educaţiei, care îi invită însă la careu pe elevi şi părinţi.
În cele mai multe şcoli din ţară, începerea noului an educaţional nu va fi marcată în niciun fel. Unii directori i-au anunțat pe elevi să vină abia marți. În alte unităţi de învăţământ, elevii vor fi primiţi în clase, dar fără a participa la vreo festivitate.
"Fiica mea a fost anunţată că e posibil ca mâine să nu se desfăşoare festivitatea de deschidere. Şi cam asta e ceea ce ştim în acest moment" a povestit un părinte.
"Am fost anunţaţi că vor fi primiţi la ora 9 şi însoţiţi în sălile de clasă" sunt planurile despre care o altă mamă a fost informată.
"Se va boicota festivitatea de deschidere din 8 septembrie. Nu va avea loc în curtea şcolii absolut nimic din ceea ce, în mod tradiţional, se întâmpla" a declarat Andreia Bodea, directorul Colegiului Naţional "I.L. Caragiale".
"Ne pregătim pentru festivităţile, în ghilimele, din 8 septembrie. Cea mai mare festivitate va avea loc în Piaţa Victoriei" a spus liderul Federației "Spiru Haret", Marius Nistor.
30.000 de profesori, aşteptaţi în Piaţa Victoriei
"Prima zi de şcoală vine cu proteste. Dascălii au anunţat că se vor strânge aici, în Piaţa Victoriei, iar mai apoi vor merge spre Palatul Cotroceni. Sunt nemulţumiţi de reducerea plăţii cu ora, de comasarea unităţilor de învăţământ, dar şi de creşterea normei didactice" a explicat reporterul Observator Mădălina Chiţac.
30.000 de dascăli ar urma să ajungă la protest. Haosul ar putea continua şi pe parcursul zilelor următoare.
"Va fi o decizie personală, a fiecărui profesor, ce va face. Mă aştept să existe profesori care să fie în clasă fizic şi să nu facă ore" a mai spus Andreia Bodea.
"Nu este exclusă nici greva generală. […] Demisia ministrului educaţiei. Avem nevoie de un ministru care să reprezinte sistemul educaţional" a mai spus Marius Nistor.
"Sunt dezamagit. Aş fi fost mai mulţumit dacă ar fi făcut-o la sfârşitul anului trecut, să aibă toată vara la dispoziţie" a spus un părinte.
Multe unităţi de învăţământ au probleme de infrastructură, în unele şcoli elevii învaţă în trei schimburi
Ministrul educaţiei spune că îi aşteaptă în şcoli pe copii, împreună cu părinţii. Şi că nemulţumirile ar trebui folosite pentru a construi reforme care să aducă un sistem de educaţie de calitate. Deocamdată, multe unităţi de învăţământ au probleme legate de infrastructură.
"Mă aflu în faţa şcolii 195, din Capitală. Este un şantier, cu doar câteva ore înainte de începutul anului şcolar, aşa că elevii vor fi nevoiţi să înveţe în clase improvizate, în containere. Situaţia îi revoltă pe părinţi şi profesori, iar conducerea şcolii şi-a dat demisia" a relatat reporterul Observator Mădălina Chiţac.
Între timp, directorii celei mai mari şcoli din ţară au revenit asupra deciziei. Însă programul nu s-a schimbat, aşa că elevii vor învăţa în trei schimburi. Sute de părinţi vor să dea şcoala în judecată.
"Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare" a fost mesajul ministrului Daniel David.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰