Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Profesorii care câştigă 5.000 de lei pe zi din meditaţii. Topul veniturilor pe judeţe

Ministerul Educaţiei mai încearcă încă o dată să pună piedică meditaţiilor din România. Profesorii ar putea fi obligaţi să completeze o declaraţie de interse în care să noteze şcoala de la care provin elevii pe care îi meditează. Practic, li se interzice, din nou, să facă pregătire suplimentară cu copiii de la clasă. Asta deşi nu le dă voie nici codul de etică, iar legea îi obligă să îşi declare veniturile suplimentare la ANAF. Cu toate astea, sunt profesori care căştigă 5.000 de lei pe zi din meditaţii.

de Mădălina Iacob

la 30.10.2023 , 20:00

Documentul pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei cere tuturor profesorilor ca până la 31 decembrie să depună declarația de interese care să cuprindă activitățile de predare, dar și cele de pregătire și meditații. Şcoala în care este înmatriculat copilul meditat, dar și data de la care a început pregătirea. Dascălii sunt revoltaţi.

Cornelia Stavri, profesoară: Consider că este o exagerare! Practic, transformă profesorul în funcționar public. Mi se pare neproductiv și nu vom avea rezultatele scontate, păcat că efectul va fi invers, va lua din timpul de pregătire al profesorului. Concentrarea noastră nu ar trebui să fie pe vânătoarea profesorilor, ci pe procesul educativ.

Cei mai populari profesori încasează în jur de 2.000 de lei pe zi din meditații

Vezi și

Codul de etică interzice profesorilor încă din 2017 meditațiile cu elevii de la clasă. Realitatea însă contrazice orice lege.

Pe acelaşi subiect

Iulian Cristache, Federțtia părinților: Din păcate sunt profesori care constrâng, ce înseamnă constrangerea? Ori niște teste dure la o primă evaluare încat părinții se sperie și să meargă spre profersor și să spună "nu e nicio problemă, puterm face pregătire suplimentară și lucrurile se vor regla" sau un profesor care vine dezinteresat la clasa sa predea. Părinții sunt sub o formă sau alta sa îi ducă la meditație.

Situaţia este la fel în toată ţara. Astfel, cei mai populari profesori care pregătesc elevii în grup pentru examenele nationale încasează în jur de 2.000 de lei pe zi din meditaţii. Pentru facultate, pot ajunge chiar la 5.000 de lei pe zi. Prea puțini declară banii şi la ANAF:

Mădălina Iacob, reporter Observator: Sunt mai puțin de 1.500 de profesori care şi-au declarat veniturile anul trecut din meditații doar în Capitală. Suma ajunge undeva la 30 de milioane de lei. Iar in topul judeţelor cu cele mai mari încasări se află Timiş, Iaşi, Prahova şi ilfov.

Proiectul contestat de profesori este în consultare publică până pe 4 noiembrie şi ar urma să intre în vigoare de anul viitor.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Educaţie » Profesorii care câştigă 5.000 de lei pe zi din meditaţii. Topul veniturilor pe judeţe