Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Will Smith i-a cerut scuze lui Chris Rock pentru că l-a pălmuit pe scena galei Oscar

Will Smith i-a cerut scuze luni actorului de comedie Chris Rock pentru că l-a pălmuit pe scena galei Academiei Americane de Film din cauza unei glume făcute pe seama soţiei sale, Jada Pinkett Smith, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 29.03.2022 , 13:26

Will Smith, care a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul "King Richard", a scris luni într-o postare pe Instagram că a avut un comportament "inacceptabil şi de neiertat" după ce a urcat duminică pe scena galei Oscar şi l-a lovit cu palma peste faţă pe Chris Rock, înainte de a-i striga: "Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!".

Cu câteva secunde înainte să prezinte premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Pinkett Smith, spunându-i că abia aşteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului "G.I. Jane", un lungmetraj regizat de Ridley Scott în 1997 şi în care rolul principal a fost jucat de Demi Moore, care s-a ras pe cap pentru această interpretare.

Jada Pinkett Smith apare în public cu craniul complet ras începând de anul trecut, după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului.

Vezi și

"Glumele pe seama mea fac parte din meserie, însă o glumă despre starea medicală a (soţiei mele) Jada a fost prea mult pentru mine de suportat şi am reacţionat emoţional", a scris Smith într-o postare pe Instagram.

Pe acelaşi subiect

"Aş dori să-mi cer scuze în mod public faţă de tine, Chris. Am întrecut măsura şi am greşit. Sunt jenat şi acţiunile mele nu sunt un etalon al bărbatului care doresc să fiu. Nu există loc pentru violenţă într-o lume a iubirii şi bunătăţii", a mai scris el.

Will Smith şi-a cerut scuze pentru comportamentul său

După ce a câştigat premiul Oscar, Will Smith, în vârstă de 53 de ani, a prezentat scuze publice Academiei Americane de Film şi colegilor săi de breaslă nominalizaţi la categoria "cel mai bun actor", însă nu şi lui Chris Rock.

El a scris luni în mesajul pe Instagram că violenţa sub toate formele ei este "otrăvitoare şi distructivă".

"Aş vrea să îmi cer scuze Academiei, producătorilor spectacolului, tuturor participanţilor şi tuturor celor care au urmărit spectacolul în întreaga lume", a insistat actorul. "Aş dori să îmi cer scuze familiei Williams şi celor cu care am lucrat împreună la filmul King Richard. Îmi pare sincer rău că acest comportament al meu a pătat ceea ce a fost o călătorie de altfel superbă pentru noi toţi".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Entertainment » Will Smith i-a cerut scuze lui Chris Rock pentru că l-a pălmuit pe scena galei Oscar