Video 700 de elevi, evacuaţi în urma exploziei din Rahova. Elevă: "Am ajuns la liceu şi erau toţi copiii în curte"
Explozia de la un bloc din cartierul Rahova putea avea urmări mult mai grave. Lângă bloc funcţionează liceul Dimitrie Bolintineanu, care era plin cu elevi la ora 9. Suflul deflagraţiei a spart geamurile claselor şi a aruncat în interior bucăţi de moloz şi sticlă. 15 tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cursurile fizice au fost suspendate cel puţin o săptămână, timp în care clădirea va fi verificată temeinic.
Sute de elevi şi profesori au tras o spaimă soră cu moartea. Filmările făcute la câteva minute după explozie arată proporţiile dezastrului. Suflul a fost atât de puternic încât mai multe bucăţi de cărămidă au trecut prin gratiile de la fereastră şi au ajuns pe băncile elevilor.
"Şcoala se află la doar 30 de metri distanţă faţă de blocul în care s-a produs explozia. Cioburile au ajuns până în sălile de clasă, au spart geamurile şi au rănit 15 copii" a explicat reporterul Observator Mădălina Iacob.
Pentru că rănile au fost uşoare toţi tinerii au putut fi trataţi la cabinetul medical al şcolii.
"Am ajuns la liceu şi erau toţi copiii în curte. Am văzut nişte copii care aveau răni şi foarte multă agitaţie" a explicat Delia, elevă în clasa a XI-a.
Cel mai puternic au simţit explozia elevii care învaţă în corpul clădirii dinspre bloc. 30 de clase funcţionează acolo, iar 15 dintre ele au fost afectate de deflagraţie.
700 de elevi au fost evacuaţi
"Au fost evacuaţi 700 de elevi şi 400 de persoane, personal didactic de la liceul teoretic. [...] Nu poate fi reluata activitatea până se face o expertiză" au informat autorităţile.
Părinţii elevilor care erau la şcoală au fost anunţaţi că trebuie să îşi ia copiii acasă. Pentru cei care urmau să vină la cursuri în tura de după-amiază, profesorii au dat anunţ pe grupurile claselor că orele se suspendă.
"Se pune problema şi a unei evaluări cu privire la siguranţa clădirii" a explicat inspectorul şcolar general Florin Lixandru.
Pe lângă geamurile sparte s-a văzut şi o fisură pe o parte a zidului de la casa scării şi atunci Primăria Sectorului 5 va efectua o expertiză în ceea ce priveşte situaţia clădirii.
Abia după concluziile experţilor elevii se vor putea întoarce în bănci. Săptămâna viitoare, copiii vor face cursuri online.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰