Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A murit Ionuț Anghel, tânărul din Vrancea care aștepta un transplant de plămâni: "Eu nu am nicio șansă la viață..."

Ionuț Anghel avea 33 de ani și o boală gravă la plămâni, care îl sufoca de la o zi la alta. A murit în așteptarea unui transplant în străinătate, operație care i-ar fi salvat viața. Tânărul din Vrancea avea un băiețel de nici 3 anișori, Matei, care va crește fără tatăl lui.

de Veronica Micu

la 17.11.2020 , 07:54

Ionuț Anghel a murit așteptând transplantul pulmonar A murit Ionuț Anghel, tânărul din Vrancea care aștepta un transplant de plămâni - Facebook
  • În luna iulie plămânii lui Ionuţ funcţionau la o capacitate de doar 15%.
  • Singura lui șansă era transplantul pulmonar în străinătate.

La doi ani după ce un tânăr din Braşov, Călin Farcaș, s-a stins în aşteptarea unui transplant de plămâni, tragedia se repetă.

Aflat de 500 de zile pe listele de așteptare pentru un transplant de plâmâni, operație care nu putea fi făcută în România, Ionuț Anghel a fost ignorat de sistem, iar luni, a murit. 

Ionuț a luptat, a sperat, a strigat, a așteptat, a crezut. Degeaba. Statul român nu a găsit, timp de câțiva ani, posibilitatea efectuării unui transplant de plămâni care să-i ofere tânărului vrâncean șansa de a-și crește copilul. 

Articolul continuă după reclamă

Ultimul mesaj postat pe Facebok e sfâșietor

În ultimul lui mesaj postat pe o rețea de socializare, scris duminică, Ionuț Anghel făcea referire la medicul erou trimis in Belgia de autoritățile române. Spunea că în cazul lui Cătălin Denciu, statul s-a acționat foarte repede. Dar el moare zilnic... 

"Ce tara ...

Traim intr-o tara in care daca o singura persoana are o boala ce are nevoie de tratament sau transplant (in cazul meu), in afara tarii, nu reuseste mare lucru... Se loveste de tot ce tine SISTEM MEDICAL ROMANESC si de toate prostiile birocratice (care in afara se rezolva imediat, la noi dureaza cu saptamanile) si de oamenii din sistem care fug de responsabilitate ...

Eu ma lupt pentru fiecare zi si noapte de noapte in speranta ca va exista si un "maine" si am afirmat asta in mai multe randuri insa "cei de sus" au dat din cap in sens afirmativ ca am nevoie de ajutor si cam atat ... nimic concret!

Cand vad ce-mi spun cei care s-au tratat in afara, ca acolo se poarta cu tine ca si cum ai fi de-al lor... Doar cand auzi ,,ca si cu un OM” ... de-al lor sau nu, pentru mine nu a mai contat. Deci se pune pretul pe Viata, te ajuta, nu te lasa sa ajungi in ultima faza ca sa-ti mute, mai apoi, un dosar de colo-colo.

A trebuit sa se intample iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamt, ca sa se vada ca nu se misca mare lucru?

Am observat cat de operativi au fost in cazul medicului erou care a fost mutat in Belgia. Jos palaria. Deci se poate ca sa fim si operativi in timp util ... Se poate daca se vrea! Pentru restul bolnavilor care au nevoie, in cazul meu, de tratamente sau transplant in afara, de ce nu se reuseste nimic? De ce nu putem fi meru la fel de operativi si sa punem accent pe VIATA?

E nevoie sa „disparem” ca sa punem capat problemei si sa nu mai stresam pe nimeni?

Incet incet, o sa ramanem si fara bani de medicamente si terapii ... si atunci ... Dumnezeu cu mila ...

Sper ca cei cu putere de decizie sa realizeze ca noi murim, la propriu, pe zi ce trece, chiar daca nimeni nu intelege asta ...

De ce e nevoie de astfel de tragedii ca sa se traga mereu cate un semnal de alarma in acest Sistem? De cate semnale de alarma e nevoie. Deja incepem sa le numaram la doua maini ...".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De-a lungul timpului, Ionuț nu a încetat să strige după ajutor. 

Anul acesta, în iulie, a publicat pe Facebook o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătății, în care cerea explicații de la oficiali pentru persoanele care sunt pe lista de așteptare și pentru care un transplant poate face diferența dintre viață și moarte.

"Nu cer minuni de la dumneavoastră, cer doar să dați dovadă că sunteți oameni și încă mai există omenie!", a scris atunci Ionuț. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ionuț Anghel: "Eu nu am nicio şansă la viaţă..."

Luna trecută, Ionuț Anghel lansase un apel în urma căruia a avut loc, în sprijinul său, un protest în Piața Unirii din Focșani.

Zeci de oameni au ieşit în stradă, impresionaţi de povestea tragică a lui Ionuţ. 

"Din cauză că am şi imunodeficienţă, mi s-a zis că sunt un caz mai complex, care nu poate fi făcut în România. Deci eu nu am nicio şansă la viaţă, pentru că nu avem niciun acord cu nimeni care să primească în afară", mărturisea în octombrie tânărul de 33 de ani. 

Nu a avut puterea să protesteze public, a rămas acasă, conectat la butelia de oxigen şi extrem slăbit. În luna iulie plămânii lui Ionuţ funcţionau la o capacitate de doar 15%.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » A murit Ionuț Anghel, tânărul din Vrancea care aștepta un transplant de plămâni: "Eu nu am nicio șansă la viață..."