Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A plouat în 24 de ore cât pentru două luni. Codul Roşu a făcut prăpăd în Giurgiu şi Constanţa

"Speră la ce este mai bun, dar așteaptă-te la ce este mai rău!". Aşa a fost şi cu ciclonul Barbara. În Constanţa şi în Giurgiu, a plouat în 24 de ore cât pentru două luni. Suficient ca apa să inunde străzi, gospodării, subsoluri de bloc şi chiar să izoleze localităţi întregi. În Bucureşti, nimic din ce nu am mai văzut - apa a blocat mai multe intersecţii, iar în unele cartiere, a ajuns aproape de genunchi. Ceva bun tot s-a întâmplat, s-a circulat mai bine, grație închiderii școlilor. Codul Roșu a ieşit din vigoare la ora 15:00, dar vremea rea continuă - este cod portocaliu până deseară, la ora 23:00.

de Redactia Observator

la 08.10.2025 , 17:40

În Siliştea, o localitate din Constanţa, drumurile s-au transformat în râuri învolburate. Oamenii au privit neputincioşi cum gardurile se clatină şi viitura sapă în temeliile caselor. Cei care s-au aventurat pe drumurile comunale au rămas blocaţi în mijlocul viiturii. O maşină a fost luată, pur şi simplu, de ape. Ca să se salveze, şoferul s-a urcat pe plafon. "Au reuşit să îl aducă şi să îl predea echipajului medical- conştient, cooperant, uşor hipotermic. L-au transportat la spitalul judeţean Constanţa", a declarat Ana Maria Stoica, purtător de cuvâtn ISU Dobrogea.

În continuare, 18 judeţe şi Capitala se află sub cod portocaliu de ploi

Nici în oraşe, situaţia nu a fost mai bună. Ploile abundente au făcut prăpăd în mai multe subsoluri de bloc şi apartamente din municipiul Constanţa şi din Mangalia. În Galaţi, oamenii au făcut nopţi albe de când s-a anunţat codul portocaliu de ploi. Puţinele lucruri care le-au rămas după inundaţiile de anul trecut au fost urcate în pod. Şi în Capitală, ploaia de cod roşu a răvăşit zone întregi. În Pantelimon, de exemplu, canalizările nu au mai făcut faţă, iar pompierii au intervenit cu motopompe pentru a scoate apa din curţi şi locuinţe. Iar în cartierul Militari, peste 10.000 de oameni au rămas fără apă. Autorităţile au decis să suspende furnizarea pentru a nu pune presiune pe canalizare.

Articolul continuă după reclamă

Haos a fost şi în Ilfov. Un telespectator ne-a trimis pe Fii Observator, peisajul care îl aştepta la ieşirea din casă într-un complex rezidenţial din Bragadiru. Nici în Popeşti- Leordeni, potopul nu i-a scutit de probleme pe localnici, care s-au trezit cu strada inundată. La ora 11 dimineaţa, autorităţile din Bucureşti şi Ilfov raportau peste 60 de intervenţii pentru copaci căzuţi. Mulţi dintre ei s-au prăbuşit pe maşini. Au fost peste 1.500 de apeluri la 112. La munte, ploile au fost înlocuite de viscol şi ninsori. Pe Transfăgărăşan, circulaţia a fost închisă temporar.

"Avem inregistrate peste 30 de cm de zăpadă şi vând foarte puternic", a declarat Tudor Duţu, directorul regional al DRDP Braşov. Codul roşu de ploi s-a prelungit pentru mai multe localităţi din judeţul Constanţa până la ora 18.00. În continuare, 18 judeţe şi Capitala se află sub cod portocaliu de ploi până la ora 23. În weekend, vremea se va mai încălzi - vor fi peste 20 de grade, inclusiv în Bucureşti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » A plouat în 24 de ore cât pentru două luni. Codul Roşu a făcut prăpăd în Giurgiu şi Constanţa