Video Angajații din Sănătate amenință cu greva generală: "Să fie un lucru foarte clar: nu este o solicitare de creştere a salariilor"
Greva din Educație s-a terminat, continuă cea din Sănătate. Sute de cadre medicale au protestat şi azi, în mai multe oraşe din ţară, nemulţumiţi de actuala lege a salarizării. Oamenii spun că salariile de bază sunt la nivelul anului trecut şi că zilele de weekend sunt raportate la valoarea de acum şase ani. În plus, sporul turelor de noapte nu a mai crescut, iar orele suplimentare sunt şi ele prost plătite. Cadrele medicale ameninţă că intră în grevă de avertisment pe 27 iunie şi în grevă generală din 1 iulie.
Angajaţii din sistemul sanitar care joi au protestat, solicitând majorări salariale pentru personalul mediu şi majorarea tarifului pentru gărzile suplimentare efectuate de medici în spitalele publice, anunţă că nu vor renunţa la calendarul protestelor, calendar care include o grevă de avertisment în 27 iunie, urmată de declanşarea grevei generale, începând cu 1 iulie.
Medicul Florin Chirculescu, de la Spitalul Universitar, a afirmat că, în timpul programului normal de lucru, ziua, medicii primesc 100 de lei pe oră, iar după ce încep garda primesc doar 40 de lei pe oră. ”Eu nu ştiu dacă mai există vreun loc pe pământul acesta, unde cu cât munceşti mai mult cu atât să fii plătit mai puţin”, a comentat el.
„Principalele revendicări sunt cele de natură salarială. Cele pe termen scurt se referă la aplicarea integrală a Anexei 2, respectiv anexa sănătăţii. Într-adevăr, săptămâna trecută Guvernul a adoptat pentru personalul auxiliar sanitar creşterea salariilor de bază la nivelul anului 2022, a rămas însă o restanţă, cea referitoare la acordarea salariilor de bază aferente anului 2022 şi pentru medicii care efectuează gărzi suplimentare. A doua categorie de solicitări pe termen scurt se referă la sporurile pentru condiţii de muncă pentru infirmiere brancardieri şi aşa mai departe, respectiv sporurile pentru zilele nelucrătoare şi sporul de tură pentru asistentele medicale şi de asemenea pentru infirmiere şi brancardieri, acestea trebuind aduse la nivelul actual al salariului de bază. Pe termen mediu discutăm despre aplicarea viitoarei legi a salarizării, aşa cum noi am negociat-o cu Ministerul Sănătăţii, respectiv acordarea unei creşteri de cel puţin 50% din diferenţa între viitorul salariu şi cel al actual al tuturor salariaţilor din sectorul sanitar”, a declarat, joi, vicepreşedintele Federaţiei sindicale „Solidaritatea Sanitară”, Gabriel Predică, potrivit news.ro.
Medicul Florin Chirculescu a explicat care sunt revendicările colegilor săi cu privire la plata gărzilor suplimentare, el arătând că fiecare oră de gardă din afara contractului de muncă este plătită cu 30 de lei, în condiţiile în care orele din contractul de muncă sunt plătite cu 100 de lei.
„În primul rând, vreau să fie un lucru foarte clar: nu este o solicitare de creştere a salariilor. Noi avem două contracte, un contract pentru programul normal de lucru pe care îl are orice cetăţean care lucrează din ţara asta. La medici este particular faptul că trebuie să facă, în afara programului, nişte gărzi. Ei bine, în timpul programului normal de lucru, cum ar veni, ziua primim 100 de lei pe oră, iar după ce începem garda primim doar 40 de lei pe oră. În acest spital se fac cinci-şase gărzi pe lună. Sunt colegi care fac însă mult mai multe şi în acest spital, şi nu vorbesc despre ce se întâmplă în teritoriu, unde poate să se ajungă la 150 de ore chiar 200 de ore pe lună. Imaginaţi-vă că toată această muncă în plus, în afara programului, este plătită cu doar 40% din cât suntem plătiţi în cursul zilei. Eu nu ştiu dacă mai există vreun loc pe pământul acesta, unde cu cât munceşti mai mult cu atât să fii plătit mai puţin”, a declarat, joi, medicul Florin Chirculescu, de la Spitalul Universitar Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰