Astăzi le găsim pe toate drumurile, dar ştii care a fost PRIMA? Cea mai VECHE CARTE DE BUCATE din lume şi principiile ei
Istoria gastronomiei se întinde pe mii de ani, multe dintre informaţii pierzându-se în negura timpului. S-a păstrat, din fericire, prima carte de bucate din lume
Istoria gastronomiei se întinde pe mii de ani, multe dintre informaţii pierzându-se în negura timpului. S-a păstrat, din fericire, prima carte de bucate din lume
Gastronom de profesie, M. Gavius Apicius este “vinovat” de cea mai veche carte de bucate din lume. Deşi autorul este cunoscut, data exactă a apariţiei “manualului de gătit” este incertă.
Alcătuită în secolul I d.Chr., aşadar într-o epocă în care austeritatea era mai degrabă o chestiune care ţinea de moş maiorum (obiceiul strămoşilor), această carte de bucate ne face să ne dăm seama de nivelul la care ajunsese interesul pentru arta gastronomică şi de rezultatele pe care o asemenea preocupare le generase.
Un gastronom care şi-a cheltuit întreaga avere pe experimente!
Apicius era un gastronom adevărat, care fie a creat el însuși rețete speciale, fie le-a strâns pe cele care circulau în epocă, reușind să construiască astfel o adevărată școală gastronomică, educând gusturile mulțimilor vremii.
Pasiunea lui Apicius pentru arta culinară şi viaţa fără griji i-a adus o faimă nebănuită în timpul vieţii lui, dar l-a şi ruinat (datorită banchetelor fastuoase organizate la reşedinţa lui, pentru care cheltuia fără rezerve), ducându-l chiar la pieire. Seneca scria că acesta s-ar fi otrăvit pentru a evita să sfârşească sărac lipit.
Pe lângă preparatele care poartă numele lui Apicius, în carte mai apar și alte preparate numite după celebrități ale vremii, care au trăit însă cu mult după cel de-al doilea Apicius – ceea ce i-a condus pe istorici la teoria că, pe măsură ce timpul a trecut, cartea a fost completată cu rețete de diverse personaje care le-au adăugat în continuarea celor deja existente.
BIBLIA GASTRONOMICĂ!
Aşa cum se conturează din reţetele lui Apicius, bucătăria romana surprinde mai întâi prin marea bogăţie şi diversitate a ingredientelor – numai plantele menţionate, de pildă, sunt în număr de circa 140, iar vieţuitoarele marine se regăsesc şi ele într-o mare varietate, cum e şi firesc pentru o civilizaţie mediteraneană: langusta, peşte-torpilă, calmar, sepii, caracatiţa, stridii, scoici, arici de mare, ton, sardea, anghila, biban-de-mare, scrumbii etc.
Unele ingrediente sunt (cvasi)universale. Aproape că nu exista reţetă care să nu conţină garum (obţinut prin descompunerea cărnii sau a intestinelor de peşte, printr-un procedeu complicat şi în combinaţie cu multe plante aromatice), vin sau miere.
Chiar și astăzi, în ciuda unor preparate care ar putea părea ciudate pentru vremurile în care trăim noi sau în ciuda unor sosuri dispărute, precum garum, rețetele lui Apicius sunt încă vii în moștenirea culturală gastronomică europeană.
Cum era și firesc, în preparatele sudice, tradițiile romane sunt cât se poate de vii. Ceea ce este surprinzător însă este faptul că urmele sale se regăsesc și în tradițiile gastronomice nordic-europene: în Marea Britanie, în Scandinavia, Suedia, Danemarca încă există vii principii și reguli culinare apiciene, cel mai probabil aduse de către cuceritori, navigatori sau popoarele migratoare dinspre sud înspre nord, unde au fost adaptat climatului și solului de acolo.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰