Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atenționare MAE pentru români: De astăzi, test Covid negativ obligatoriu la intrarea în Marea Britanie, inclusiv pentru cei vaccinați

Marea Britanie a decis ca toate persoanele care intră în țară, chiar și cele vaccinate, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte. Condițiile de intrare în Regatul Unit au fost revizuite în contextul pandemiei, anunță ministerul Afacerilor Extene.

de Veronica Micu

la 07.12.2021 , 07:21

Atenționare MAE pentru români: De astăzi, test PCR obligatoriu la intrarea în Marea Britanie, inclusiv pentru cei vaccinați - Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, începând de marţi, toate persoanele care călătoresc în Marea Britanie, inclusiv cele vaccinate, trebuie să prezinte rezultatul negativ pentru Covid al unui test RT-PCR sau rapid antigen, făcut cu cel mult 48 de ore înainte de sosire.

"Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile britanice au revizuit condiţiile de intrare în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 04:00 GMT (6:00, ora RO), toate persoanele, inclusiv persoanele vaccinate cu schemă completă, care intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire", a transmis MAE, luni seară, într-un comunicat.

Condiții pentru intrarea în Marea Britanie

Articolul continuă după reclamă

Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.

Pe acelaşi subiect

Astfel, din 7 decembrie, ora 04:00 GMT (6:00, ora României), intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiţii:

- completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form);

- prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie;

suplimentar:

- pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui sa continue autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze - pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze - sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze - de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (booster-ul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin. 

- pentru persoanele nevaccinate: rezervarea şi achitarea, anterior sosirii, a efectuării a 2 teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a 2-a şi ziua a 8-a de la sosire) şi autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire.

Ministerul le recomandă românilor să se informeze anterior deplasării în Marea și să consulte paginile de internet ale autorităților cu privire la informațiile despre regulile de sosire.

Varianta Omicron în Anglia

Anglia a descoperit primele cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului săptămâna trecută. Peste 100 de cazuri au apărut în ţară de atunci. 

Un comunicat oficial al guvernului britanic spune că majoritatea cazurilor de infectare cu varianta Omicron sunt „clar legate” de călătoriile din ţări precum Africa de Sud sau Nigeria.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Atenționare MAE pentru români: De astăzi, test Covid negativ obligatoriu la intrarea în Marea Britanie, inclusiv pentru cei vaccinați