Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă un kilogram de păstrăv. Se spune că este bine ca fiecare român să mănânce peşte de Anul Nou

Mai sunt numai câteva ore până la trecerea dintre ani, iar iar masa festivă joacă un rol central în celebrarea trecerii dintre ani. Peşetele este, însă, unul din cele mai importante alimente din noaptea de Revelion, spun românii care ţin la superstiţii. Se zice că cine mănâncă peşte în această noapte, va trece prin noul an ca peştele prin apă. 

de Redactia Observator

la 31.12.2024 , 12:49

Se spune că dacă ai peşte pe masa de Revelion, vei trece peste obstacolele din Noul An exact așa cum peștele înoată prin apă. Totodată, peștele este asociat cu ideea de abundență și prosperitate.

"Se spune că păstrăvul, peştele aduce noroc şi tradiţia este dusă mai departe cu mare drag şi mai ales că este din abundenţă", spune Monica David - reprezentant Asociație Ecoturism Țara Dornelor.

Păstrăvul, cel mai popular peşte la masa de Revelion

Vezi și

Conştienţi de ceea ce înseamnă tradiţia de a avea peşte pe masa de Revelion, producătorii locali din Vatra Dornei nu au mai stat pe gânduri şi au trecut imediat la treabă. 

Pe acelaşi subiect

"Avem păstrăv afumat, avem păstrăv fântânel afumat, păstrăv curcubeu, păstrăv file şi mai nou avem şi sturion afumat", spune Andrei Chirilă - producător local Panaci.

Cei care ajung la Târgul de Iarnă de la Vatra Dornei se pot răsfăţa cu produse inedite cum  ar fi frigărui de baby păstrăv sau chiar burger cu păstrăv. Totodată, de la producătorii locali pot să cumpere pentru masa de Revelion păstrăv în cobză sau cârnăciori de păstrăv. 

"Pentru masa de Revelion nu va lipsi zacusca de păstrăv şi sturion afumat, avem rondele de păstrăv afumat în ulei aromatizat. Cremă de păstrăv cu nuci, clasicul afumat cobzele de păstrăv", spune Andrei Lemnaru - producător local Șaru Dornei.

Cum în această perioadă peştele este la foarte mare căutare, şi preţurile acestuia sunt destul de piperate. Astfel, cei care vor să aibă pe masa festivă păstrăv, vor fi nevoiţi să plătească 30 de lei pentru rondele, cremă de păstrăv şi salată de icre. Zacusca din păstrăv şi sturion afumat costă 40 de lei, un kilogram de păstrăv este 100 de lei, iar o cobză de 1 kg ajunge să coste şi 125 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să refolosiţi mâncarea după sărbători?
Observator » Evenimente » Cât costă un kilogram de păstrăv. Se spune că este bine ca fiecare român să mănânce peşte de Anul Nou