Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce spunea Iliescu despre venirea minerilor la Bucureşti şi "teroriştii" din 1989: "Eu am fost ţinta"

Ion Iliescu a murit înainte ca instanţa să stabilească dacă este sau nu vinovat în două dintre cele mai importante şi vechi dosare ale României: Revoluția și Mineriada. Fostul preşedinte era anchetat şi judecat pentru crime împotriva umanităţii. A susţinut că în 1989 a fost o revoltă populară, iar teroriştii care au tras în populaţie au existat cu adevărat. Despre venirea minerilor în Capitală, fostul şef de stat a negat mereu că ar fi dat un ordin în acest sens.

de Redactia Observator

la 06.08.2025 , 20:05

Între 22 și 30 decembrie 1989, 857 de oameni au fost uciși, aproape 2.400 au fost răniți şi peste 580 au fost reținuţi de Miliție și Securitate. Procurorii militari l-au acuzat pe Ion Iliescu că a contribuit decisiv la haosul și violențele de atunci. Potrivit anchetatorilor, mesajele transmise de fostul preşedinte au creat panică și au dus la decizii militare care au provocat decese.

"Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Consiliul Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România" spunea Ion Iliescu.

"Revoluţia română are această caracteristică, a fost cea mai dură, cea mai violentă, dar şi cu un profund caracter popular. A fost rezultatul unei revolte populare" mai spunea acesta.

Articolul continuă după reclamă

"Am vazut că unii iau in derâdere ideea cu teroriştii. Nu a fost o invenţie. Eu am trăit. Eu am fost ţinta" spunea Ion Iliescu.

Alături de Ion Iliescu au mai fost acuzaţi de crime împotriva umanităţii Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier şi fostul şef al Aviaţiei Militare, Iosif Rus.

"Sunt prea întristat ca să mă gândesc la dosare acum şi oricum justiţia e oarbă, de-aia e legată la ochi" spunea fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu.

Dosarul Revoluţiei are peste 3.300 de volume

Dosarul Revoluției e unul dintre cele mai stufoase din istoria justiției române: peste 3.300 de volume. În 2007, ancheta a fost blocată de o decizie a Curţii Constituţionale care muta cauza de la parchetul militar la o secţie civilă. În 2015, dosarul este clasat. Atunci acuzaţiile de crime împotriva umanităţii nu făceau parte din legea penală. Un an mai târziu cauza este redeschisă, iar în 2019 trimisă în instanţă. Ion Iliescu nu s-a prezentat la niciun termen. În 2021, dosarul a fost retrimis la Parchetul Militar pentru refacerea cercetărilor.

"Prin decesul său, încetează procesul penal şi punct. Sarcina magistratilor este una lejeră. Ceilalţi implicaţi, evident, cursul procedurii, urmează cursul firesc" a explicat avocatul Iancu Toader.

"A onora memoria unui om care e acuzat de crime împotriva umanităţii e dincolo de limita unei societăţi democratice" a spus Laurenţiu Ştefănescu, preşedintele unei asociaţii.

În dosarul Mineriadei din 1990, fostul președinte fusese trimis în judecată. Alături de Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Miron Cozma, este acuzat tot de crime împotriva umanităţii. Între 13 şi 15 iunie 1990, statul a decis să intervină violent împotriva manifestanților pașnici din Piața Universității, care cereau curățarea scenei politice de foștii comuniști. Potrivit anchetei, forțele Ministerului de Interne, Armata, SRI-ul și peste 10.000 de mineri și muncitori au fost chemati în București pentru a-i dispersa.

"Mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile. Că sunteţi o forţă puternică, oameni de nădejde şi la bine dar mai ales la greu!" spunea atunci Ion Iliescu.

Patru oameni au fost uciși și peste 1.300 răniți.

"Am fost grav rănit în iunie 1990 aici, de minerii lui Cozma, pentru că aveam barbă si ochelari şi mă duceam la serviciu. Am fost paralizat. Regretăm moartea acestui criminal pentru că nu a fost tras la răspundere" a spus Viorel Ene.

Iliescu, despre venirea minerilor: "Treaba lor"

Marian Munteanu: Cum vă explicati ca au venit 20.000 ei aşa frumos cu trenul?

Ion Iliescu: Domnule Munteanu, venirea minerilor a fost efectul vandalismelor din 13. Lumea a văzut.

Marian Munteanu: Dar cum au făcut-o?

Ion Iliescu: Treaba lor.

"Toată țara ne dușmănește că ne-am dus la București și s-au bătut acolo între ei" spunea un fost miner.

"Noi minerii știam doar să lucrăm. S-a jucat cu mințile noastre și ne-a învârtit și manipulat cum i-a venit lui bine" a spus altul.

Procesul Mineriadei merge mai departe fără Ion Iliescu.

"Va mai dura în egală măsură cel puţin cu timpul de până acum, dacă nu, jumătate, în aşa fel, încât, cred că într-un final, majoritatea inculpatilor vor ajunge in situaţia domnului Iliescu” a mai spus avocatul Iancu Toader.

Reporter: Consideraţi că moartea fostului preşedinte Ion Iliescu va influenta intr-un fel dosarul mineriadei?

Gelu Voican Voiculescu: Cine poate ştii, doamnă. Şi eu sunt in acest dosar şi lucrurile nu mai contează acum.

ReporterÎn ce sens?

Gelu Voican Voiculescu: Că ce o fi, o fi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Ce spunea Iliescu despre venirea minerilor la Bucureşti şi "teroriştii" din 1989: "Eu am fost ţinta"