Antena Meniu Search
x

Video Activităţi reluate în Bucureşti, după ce rata de infectare a scăzut sub 3 la mie. Vizate sunt restaurantele, barurile, cafenelele, dar şi sălile de spectacol, teatrele şi cinematografele

Update: Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a decis măsuri de relaxare începând de luni, 25 ianuarie. Anunţul a fost făcut de prefectul Bucureştiului, Traian Berbeceanu.

de Redactia Observator

la 22.01.2021, 17:18

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Din 25 ianuarie se reiau unele activităţi în Bucureşti

Prefectul Capitalei Traian Berbeceanu a anunțat că începând de luni va intra în vigoare o relaxare a măsurilor restrictive în București.

"În Municipiul București astăzi am înregistrat o rată de infectare de 2,52 la mia de locuitori. Este a treia zi consecutivă în care incidența este sub 3 la mie, fapt pentru care din punct de vedere legal a trebuit să convocăm Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, să analizăm situația și să luăm o hotărâre. Astfel, cu 47 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și 4 abțineri s-a hotărât ca începând de luni, 25 ianuarie, de la ora 00.00, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment", a declarat Berbeceanu.

Berceceanu a anunţat şi principalele domenii unde se reia activitatea.

"Măsurile de relaxare vizează domeniul HoReCa, restaurantele, barurile, cafenelele vor funcționa în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturopr normelor stabilite prin lege. De asemenea, s-a hotărât ca în domeniul sălilor de spectaol, teatrelor, cinematografelor să fie permis accesul publicului în limita a 30% din capacitate. În ceea ce privește operatorii licențiați în domeniul jocurilor de noroc, li se permite funcționarea cu publicul, de asemenea, în limita capacității de 30%  și tot în intervalul orar 6.00-21.00. Recomandăm cetățenilor prudență"

Nicușor Dan: Relaxarea se va produce cu condiția ca indicele să rămână sub 3

"Suntem într-o situație fericită în București, este la 2,5 indicele de incidență. Meritul e al bucureștenilor care au purtat mască, au menținut distanța social. Trebuie să ne învățăm în țara asta să împărțim competente. Atâta timp cât e un Comitet Național, atâta timp cât autoritățile locale au anumite atribuții, haideți să le respectăm. Am destule atribuții ca să nu intru peste atribuțiile ministrului Sănătății”, a declarat primarul Capitalei Nicuşor Dan.

Şi Raed Arafat a ţinut să precizeze că măsura se aplică de luni, ca să se evite aglomeraţia din weekend.

"Incidențele care au fost stabilite în hotărârea de guvern sunt 1,5, 1,5-3, peste 3. La nivel național s-a lucrat pe baza acestor incidențe. Sunt în fiecare zi localități care intră și ies în baza acestor incidențe. Am amânat ca să evitam aglomerația în weekend și sa vedem cum evoluează în următoarele două zile. Decizia în baza procedurii şi în baza hotărârii este de a relua unele activităţi, nici nu aş zice că ne relaxăm, nu e corect să spunem că ne relaxăm, e un cuvânt pe care îl folosim toţi, dar noi trebuie să înţelegem că se reiau unele activităţi. La restaurante în interior cu 30 la sută capacitate ceea ce înseamnă că HoReCa trebuie să arate acum şi să fie responsabilizată să respecte aceste reguli, 30 la sută, nu 50, nu 40, 30 la sută, una din trei mese. Cinematografele, teatrele cu 30 la sută, sălile de jocuri de noroc în interior cu 30 la sută până la orele 21. Rămân botezuri, nunţi interzise, astea nu se permit, nici nu intrăm în această discuţie. Numai de luat masa şi într-un număr limitat. Dacă se va observa că începe o creştere şi începe din nou să crească incidenţa în Bucureşti, această măsura poate fi inversată şi închis totul din nou. Comitetul, aşa cum astăzi a relaxat, poate peste câteva zile din nou să închidă, dacă vede că incidenţa creşte din nou"

Despre testările de acasă

"Este imposibil sa obții situația pe oamenii care se testează acasă. Dacă retragem testele din farmacii, e posibil ca cei cu simptome ușoare sa nu se mai testeze și ei sa nu mai meargă deloc la testare cu RT-PCR. Testele rapide dacă sunt pozitive înseamnă că ești pozitiv. Dacă ești negativ dar ești simptomatic recomandarea sa faci PCR. Cele două persoane cu noua tulpină e posibil să fi infectat alte 2 - 3 persoane", mai spune secretarul de stat, Raed Arafat.

Ştire iniţială: CMSU s-a întrunit vineri, la ora 13:00 pentru a discuta despre posibilitatea relaxării restricțiilor în Capitală. În urma discuţiilor, vom afla dacă şi când vom putea să luăm masa în oraş sau să mergem la un film, la cinematograf.

În cazul în care CMSU o să decidă că trebuie să relaxeze măsurile, atunci hotărârile intră în vigoare la miezul nopții. În acest caz, mâine putem merge la restaurant, teatru sau cinematograf, dar spațiile vor funcționa la o capacitate de 30%.

După două zile consecutive în care incidenţa se situează sub 3 cazuri la mia de locuitori, prefectul Capitalei a anunţat deja că a convocat comitetul pentru situaţii de urgenţă.

Iar dacă incidenţa va rămâne tot sub 3, atunci măsurile de relaxare vor intra în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică. Vorbim despre permiterea funcționării cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor", redeschiderea activităților "la interior" a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității; permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

Şi Nicuşor Dan se gândeşte la relaxarea restricţiilor

Şi primarul Capitalei, Nicușor Dan, se gândeşte la relaxarea restricţiilor, dar atrage atenția că trebuie să mai așteptăm câteva zile până la o eventuală decizie.

”În primul rând, trebuie să salutăm această scădere, sunt niște cifre pe care mă uit în fiecare dimineață, suntem la sub 3, am fost la 7 în urmă cu o lună și jumătate. Vă spun sincer că la începutul mandatului am fost extrem-extrem de îngrijorat. Când am început mandatul la sfârșit de octombrie, eram pe o pantă ascendentă și chiar mi-a fost frică de unde am putea să ajungem. Purtarea măștii și atitudinea bucureștenilor ne-au ajutat să ajungem aici. O să fie o discuție în comitetul municipal pe situația asta și o să vedeți decizia pe care o să o luăm. Să mai așteptăm câteva zile, ca să vedem că această situație se stabilizează. Așa, pe cifre, am fost la 1.000 pe zi, am fost la 2.000 pe zi și acum pare că suntem undeva la 200-300-400 pe zi”, a declarat Nicuşor Dan la RFI.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Activităţi reluate în Bucureşti, după ce rata de infectare a scăzut sub 3 la mie. Vizate sunt restaurantele, barurile, cafenelele, dar şi sălile de spectacol, teatrele şi cinematografele