Un erou de la Cernobîl, singurul lichidator care a supraviețuit tragediei, trăiește în România. ”Am fost la 15-16 metri de reactor”
A intrat în iadul de la Cernobîl, la câteva ore de la explozie, şi este singurul care a ieşit în viaţă. Astăzi, Constantin Cozmenco trăieşte în România.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
A intrat în iadul de la Cernobîl, la câteva ore de la explozie, şi este singurul care a ieşit în viaţă. Astăzi, Constantin Cozmenco trăieşte în România. Are 63 de ani, două transplanturi de măduvă şi povesteşte că i s-a schimbat sângele de 47 de ori.
"Eu cu echipa mea am intrat la Cernobîl primii." Constantin Cozmenco era maior cand a primit ordinul. Prima dată a văzut moartea din elicopter. "Dărâmat era tot de jur împrejur şi în mijloc ardea un foc. Aşa.. portocaliu. Se topea betonul. Temperatura era foarte mare!"
Constantin Cozmenco isi aminteste ca avea 76 de oameni în subordine când a intrat în zona ucigaşă. Si ca, la 6 ore după explozia reactorului, de acolo a ieşit viu doar el. "Eu am văzut mulţi oamenii cărora li se făcea rău. Îi înnăbuşa sângele. Se învârtea capul. Vărsau. Le picau dinţii. Scuipau jos şi le picau dinţii."
Este expert în măsurarea radioactivităţii. Ştia foarte bine ce înseamnă acel accident. Avea timp de expunere de 30 de secunde. Apuca să ia o roabă cu deşeuri şi să o scoată afară. Apoi intra din nou. În tot acest timp, lumea, în jurul lui, se prăbuşea. "Şi copii, şi femei, şi bărbaţi şi animale, toţi mureau. Când te uiţi că îl duce pe unul acoperit cu un cearşaf, îl duce pe altul, pe al treilea, pe al patrulea şi te gândeşti că de grabă vine rândul meu..."
Şi-a refăcut complet dantura, a trecut prin două transplanturi de măduvă şi povesteşte ca i s-a schimbat sângele prin transfuzii de 47 de ori. Constantin Cozmenco a stat în spitale timp de 8 ani.
"Durerile, pot să vă spun, parcă îţi ia cineva şi îţi rupe osul de pe tine, pe viu. Aşa durere aveam." Dar nu de asta îşi aminteşte cel mai bine. Ci de muşamalizarea Guvernului Sovietic care a evacuat populaţia prea târziu.
Pe Constantin Cozmenco l-am întâlnit la conferinta societatii Române de Radioprotecţie. Unde am fost invitati dupa ce o echipa Observator a ajuns la Cernobil la 31 de ani de la dezastru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰