Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Diana, o tânără mamă din Sibiu, a sfârșit sub ploaia loviturilor de cuţit. Avea un băiețel mic și peste câteva zile ar fi împlinit 31 de ani

O crimă între doi foşti iubiţi a şocat comunitatea din Cisnădie, judeţul Sibiu. Noaptea trecută, o tânără mămică a sfârşit ucisă sub ploia loviturilor de cuţit la doar 30 de ani. La câteva ore după tragedie, fostul iubit al femeii s-a predat la poliţie, mărturisind că el este autorul faptei.

de Veronica Micu

la 14.02.2021 , 15:39

Diana era mama unui băieţel de 4 ani, iar pe 4 martie ar fi împlinit 31 de ani.

Din nefericire, destinul i-a fost curmat brusc, noaptea trecută.

Diana şi Viorel erau despărţiţi de anul trecut, iar din decembrie femeia obţinuse un ordin de protecţie împotriva bărbatului de 42 de ani, valabil până la vară.

Diana, o tânără mamă din Sibiu, a sfârșit sub ploaia loviturilor de cuţit. Avea un băiețel mic și peste câteva zile ar fi împlinit 31 de ani
Vezi și

Cei doi locuiau în același bloc, la același etaj, dar în apartamente diferite şi, potrivit vecinilor, între ei au mai avut loc certuri.

Bărbatul era extrem de gelos şi a continuat să o urmărească pe Diana, chiar dacă erau despărţiţi.

Se pare că individul instalase chiar și o cameră de supraveghere la geamul apartamentului lui, ca să poată vedea când vine acasă tânăra şi cu cine.

Aseară, Diana şi Viorel s-au întâlnit pe scara blocului.

El a ajuns cumva în apartamentul tinerei, cei doi au început să se certe.

Bărbatul susţine că femeia l-ar fi atacat cu un cuţit. El i-ar fi smult din mână cuţitul, cu care apoi a înjunghiat-o de mai multe ori.

Ulterior, a fugit la Deva, unde fratele său şi cumnata l-au convins să se predea. 

Vecinii celor doi sunt în stare de șoc

Un vecin de bloc spune că azi noapte a lătrat câinele, dar nu știa ce s-a întâmplat. A aflat de dimineață, când a și văzut mașini de poliție în fața imobilului.

"Sunt şocat. Nu m-am aşteptat să se întâmple aşa ceva, pentru că îi cunoşteam, şi pe Diana şi pe Viorel. Nu îmi dau seama cum s-a întâmplat, mă gândeam că poate din greşeală. 

Ei s-au mai certat, a mai fost poliţia pe aici.

Nu ne-am băgat, adică nu ştiam mai multe, fiecare e cu familia lui.

Dacă mă întâlneam cu ei pe afară, vorbeam despre altceva, nu despre relaţie. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat", a declarat Andrei, vecin de bloc cu cei doi.

Astăzi, oamenii legii l-au adus pe Viorel la reconstituire.

Ulterior, el a fost reținut pentru 24 de ore.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Diana, o tânără mamă din Sibiu, a sfârșit sub ploaia loviturilor de cuţit. Avea un băiețel mic și peste câteva zile ar fi împlinit 31 de ani