Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Emil Constantinescu și Traian Băsescu i-au adus un ultim omagiu fostului președinte Ion Iliescu

În această dimineață, la ora 9:00, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ion Iliescu a intrat în curtea Palatului Cotroceni. A fost depus pe catafalc în Sala Unirii, iar după momentul religios, a avut loc ceremonia de prezentare a condoleanțelor de către înalți oficiali. Primul fost șef de stat care a adus un omagiu a fost Emil Constantinescu, urmat de Traian Băsescu.

de Veronica Micu

la 19.09.2025 , 17:23

Emil Consantinescu și Traian Băsescu i-au adus un ultim omagiu fostului președinte Ion Iliescu Prima zi a funeraliilor de stat organizate in onoarea fostului presedinte Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, 6 august 2025 - Inquam Photos / Octav Ganea

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte a fost depus în Sala Unirii a Palatului Cotroceni. După momentul religios, consilierii prezidențiali și de stat și-au prezentat și ei, pe rând, ultimul omagiu. Primul fost șef de stat care a adus un omagiu a fost Emil Constantinescu. A fost urmat de Traian Băsescu. Fostul președinte a aprins o lumânare în spațiul special amenajat în curtea Palatului Cotroceni și a depus o jerbă de flori albe. Ulterior, s-a recules în fața catafalcului și a salutat cu mâna la frunte la finalul omagiului său.

Marți, imediat după anunțul oficial privitor la decesul fostului președinte al României, Ion Iliescu, Traian Băsescu a transmis condoleanțe Ninei Iliescu

Traian Băsescu s-a referit la Ion lliescu ca la primul președinte ales a României. "Condoleanţe Doamnei Nina Iliescu, celor care i-au fost apropiaţi şi respectul cuvenit memoriei Primului Preşedinte Ales al României", a transmis Traian Băsescu.

Articolul continuă după reclamă

Printre cei care au mai fost prezenţi la Palatul Cotroceni s-au numărat senatorii PSD Daniel Zamfir, Robert Cazanciuc, Titus Corlăţean, dar şi Adrian Streinu Cercel. Au mai venit la catafalcul lui Ion Iliescu deputatul minorităţilor naţionale Nicolae Păun, preşedintele ANCOM, Valeriu Zgonea, reprezentanţi ai Curţii de Conturi, Curţii Constituţionale şi ai corpului diplomatic. 

Programul oficial al ceremoniilor: 

MIERCURI, 6 AUGUST 2025

  • Ora 08:30 - Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu - Bdul Kiseleff - Piaţa Victoriei - Bdul Lascăr Catargiu - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu
  • Ora 09:00 - Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu - Gardă de onoare - Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" prezintă onorul
  • 09:08 - Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii
  • 09:10 - Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc
  • 09:15 - Scurt moment religios   
  • 09:30 – 12.30 - Ceremonia de prezentare a condoleanţelor de către înalţi oficiali / Semnare în Cartea de Condoleanţe
  • 13:00-18:00 - Prezentare condoleanţe de către cetăţeni

Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu). Ieşirea se va face pe la Poarta Muzeu din Şoseaua Cotroceni. Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, în parcarea Administraţiei Prezidenţiale din Bd. Geniului.

  • 18:30 - Prezentare condoleanţe foşti colaboratori şi apropiaţi
  • 19:00 - Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)
  • 20:00 - Se încheie procesiunea

Pe timpul nopţii, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul".

JOI, 7 AUGUST 2025 – declarată zi de doliu naţional

  • 09:00-09:50 - Sosirea invitaţiilor                         
  • 10:00 - Scurt moment religios
  • 10:10 - Ceremonia Gărzii la Catafalc
  • 10:15 - Moment de reculegere
  • 10:16 - Ridicarea de pe catafalc a sicriului

Sicriul este purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii - Galeria Basarabilor - Holul de Onoare – Copertină). La Copertină sunt prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor. Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni

  • 10:20 - Plecarea cortegiului de la Copertină / Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni
  • 10:30-11:30 - Oficierea slujbei religioase de înmormântare
  • 11:15 - Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu
  • 11:35 - Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu
  • 11:40 - Gardă de Onoare - Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" - Platoul Marinescu
  • Garda prezintă ultimul onor - înclinarea drapelului.
  • Intonarea Imnului Naţional al României.
  • Cortegiul va trece prin faţa Gărzii.

Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari - Bdul Eroilor – Strada Bagdasar - Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.

  • Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III
  • Ceremonia de înmormântare
  • Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;
  • Formare cortegiu funerar şi prezentare onor;
  • Înhumarea are loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor.

Reguli de acces pentru public

Cei care participă trebuie să aibă o ținută sobră / de funeralii, culori închise. Accesul se efectuează doar în baza documentului de identitate. Pentru acordarea accesului în incinta Complexului "Palat Cotroceni", publicul se supune unui control de securitate individual și al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate.

Este interzis accesul copiilor sub 14 ani. Sunt strict interzise vorbitul la telefon, fotografierea și filmarea, din respect pentru solemnitatea momentului. Este interzis accesul cu obiecte periculoase, arme, rucsacuri mari, valize, sau bagaje mari sau alte obiecte care pot îngreuna accesul și afecta siguranța vizitatorilor. Este interzisă folosirea aparatelor de fotografiat, a telefoanelor mobile sau a altor instrumente electronice. Nu va fi permis accesul persoanelor care încalcă sau nu respectă regulile protocolare şi de comportament. Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului.

  • Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru prezentarea condoleanțelor şi a omagiului la catafalc, sunt rugate să respecte următoarele reguli:
  • Păstrarea solemnității şi a liniștii pe toată durata prezentării condoleanțelor, în interiorul Palatului Cotroceni.
  • Să respecte măsurile de ordine interioară şi să coopereze cu personalul specializat al SPP pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Cotroceni.
  • Să respecte orarul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori, precum și indicațiile personalului specializat al Administrației Prezidențiale și al Serviciului de Protecție și Pază
  • Să nu aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii).

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Primul preşedinte al României, Ion Iliescu, a murit ieri, la ora 15:55, la Spitalul SRI Agrippa Ionescu. Născut pe 3 martie 1930 în Olteniţa, Călăraşi, fostul şef de stat a fost internat pe 9 iunie cu probleme respiratorii, iar ulterior a venit şi diagnosticul - cancer pulmonar. După 57 de zile de spitalizare s-a stins din viaţă. Ion Iliescu este primul fost preşedinte care va avea parte de funeralii de stat. Ceremonia este organizată de Guvern, iar în această dimineaţă - la ora 8:30 - cortegiul funerar va pleca de la Spitalul SRI spre Palatul Cotroceni. La ora 9:00, sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia va intra în curtea Palatului, pe la Poarta Marinescu, iar mai apoi va fi depus pe catafalc în Sala Unirii. De la ora 13, oamenii de rând îi pot aduce un ultim omagiu. Ziua de joi, 7 august, a fost decretată zi de doliu naţional, şi tot mâine, Iliescu va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea III. Este pentru prima dată când România organizează funeralii de stat pentru un fost preşedinte, în perioada post-comunistă a ţării. Ion Iliescu a fost timp de aproape 11 ani preşedintele României. Ales prima dată în mai 1990, de peste 85 la sută dintre români - un procent care nu a mai fost egalat niciodată, Iliescu a câștigat încă două mandate, între 1992-1996 și 2000-2004. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Emil Constantinescu și Traian Băsescu i-au adus un ultim omagiu fostului președinte Ion Iliescu