Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Europa de Est, la un pas de un dezastru umanitar și economic. Român din Ucraina: "50 la sută cred că va fi un război"

Până la ameninţarea concretă a războiului, vom simţi în buzunare efectele economice ale conflictului. Două mii de euro. Gazul rusesc și-ar putea dubla pretul în urma sancţiunilor impuse Rusiei. Este avertismentul de la Kremlin, după ce Germania a anunţat că suspendă gazoductul Nord Stream 2. Cancelariile europene, NATO şi Statele Unite au promis şi ele sancţiuni istorice. 

de Redactia Observator

la 22.02.2022 , 21:14

Este momentul în care trupele ruseşti intră în Ucraina. În teritoriile separatiste din Donbass. Primele blindate au fost filmate aseară, la scurt timp după discursul lui Vladimir Putin. Şi au continuat şi azi să intre pe teritoriul celor două republici autoproclamate Doneţk şi Lugansk. Potrivit Rusiei, rolul lor este să asigure "menţinerea păcii" în baza unui pact militar semnat ieri de Vladimir Putin şi liderii celor două regiuni. În fapt, sunt simbolul unei crize care se precipită dramatic cu fiecare zi. 

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: În spatele meu este harta Ucrainei, cu frontierele sale recunoscute internaţional şi care vor rămâne aceleaşi, orice s-ar întâmpla, oricare ar fi declaraţiile şi acţiunile Federaţiei Ruse. 

Reunit de urgenţă noaptea trecută, Consiliul de securitate al ONU a făcut apel la dialog. Trupele trimise de Rusia în teritoriile pe care Moscova le consideră acum independente şi aliate deschid un front de luptă periculos. Separatiştii revendică tot teritoriul Donbass.

Vezi și

Situate în bazinul minier al Donbass-ului, cele două teritorii separatiste Doneţk şi Lugansk şi-au declarat independenţa încă din 2014

Pe acelaşi subiect

Bucăţi uriaşe din cele două regiuni se află, încă, sub controlul forțelor ucrainene. Dacă recunoaşterea Rusiei se extinde dincolo de teritoriul pe care separatiştii îl controlează acum, pericolul unei ofensive militare este uriaş. Ucraina ar interpreta fără echivoc intrarea trupelor ruseşti drept invazie. 

Washingtonul crede însă că acesta ar fi doar primul act al unei ofensive pe scară largă. Dacă Rusia urmăreşte o schimbare totală de regim în Ucraina, atacul dinspre est este doar prima fază. Trupele ar putea, apoi, să avanseze spre Crimeea pentru a ocupa sudul Ucrainei şi a închide accesul la Marea Neagră şi Marea Azov. Un asalt din nord este şi el posibil în ochii analiştilor. Rusia are 30.000 de trupe în Belarus şi tehnică militară avansată. 

România a condamnat gestul Rusiei şi a ridicat nivelul de alertă la maximum

Toţi cetăţenii români stabiliţi în Ucraina sunt sfătuiţi să părăsească imediat ţara. Australia va face evacuarea tot prin România.

Tatian Ionel Voinea, român din Ucraina: 50 la sută cred că va fi un război, 50 la sută îmi spune că nu, și sper să nu fie. Eu o să rămân aici, pentru că soția fiind ucraineancă ea are nevoie de pașaport ca să plece în România.

De dimineaţă, forţele militare ucrainene au raportat 2 morţi, 18 răniţi şi 80 de încălcări ale acordului de încheiere a focului. Primele sancţiuni au fost anunţate chiar de azi noapte. Joe Biden a semnat blocarea imediată a tuturor schimburilor comerciale şi investiţiilor în cele două republici secesioniste recunoscute de Rusia. Iar Marea Britanie a impus sancţiuni pentru cinci bănci şi trei apropiaţi ai lui Vladimir Putin. 

Cea mai dură lovitură a venit din Germania, care a pus stop gazoductului Nord Stream 2

Olaf Scholtz, cancelarul Germaniei: O operaţiune de aprobare a conductei nu poate avea loc acum. Şi fără această aprobare, Nord Stream 2 nu poate deveni funcţională

Europa importă din Rusia aproape 40 la sută din gazele naturale pe care le foloseşte și 25 la sută din petrol. O ciocnire armată la granița Europei ar putea să provoace creșteri amețitoare ale prețurilor la energie, aflate deja în creştere. Până la 2.000 de euro pe o mie de metri cubi de gaze naturale, adică dublu, a ameninţat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, într-o postare pe Twitter. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Europa de Est, la un pas de un dezastru umanitar și economic. Român din Ucraina: "50 la sută cred că va fi un război"