Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Experiment: Acelaşi coş de alimente, cumpărat înainte şi după scumpiri. Cât am plătit în plus

De astăzi, a început sezonul scumpirilor. Alimentele, medicamentele, carburanţii, locuinţele şi vacanţele- toate costă, de acum, mai mult. În loc de trei cote de TVA, avem două: 11% pentru alimentele de bază şi 21% pentru restul produselor şi serviciilor. Astăzi, la raft, preţurile erau deja mai mari. Echipa Observator a făcut şi un calcul pentru a vedea cât plătim în plus de la o zi la alta. 

de Greta Neagu

la 01.08.2025 , 19:37

Experimentul Observator a început în urmă cu două săptămâni. Sunt ultimele zile cu TVA mai mic, atât la alimentele de bază, cât şi la celelalte bunuri, prin urmare am venit astăzi la cumpărături să vedem care mai sunt preţurile, pentru că vrem să le comparăm cu cele de după data de 1 august. Am cumpărat de la ouă, lactate, fructe, legume, dar şi produse de igienă şi îngrijire. În total am plătit astăzi 400 de lei. Vedem cât ne vor costa aceleaşi produse de la 1 august.  

Cât plătesc românii în plus pentru un coş de cumpărături

1 august. Ne-am întors pentru aceleaşi cumpărături. Am găsit diferenţe la raft - aproape la toate produsele- de câţiva bani. Astăzi am plătit 411 lei, o diferenţă de 10 lei şi 22 de bani, o diferenţă cu care ne-am fi putut cumpăra în plus, spre exemplu, încă o plasă de cartofi. 

Articolul continuă după reclamă

"Am cumpărat data trecută acest balsam la 19 lei şi 99 de bani. Acum este 20 de lei şi 35 de bani. Aceste capsule erau sub 50 de lei". 

Am găsit şi promoţii false. Produse la acelaşi preţ ca data trecută- aşa-zis - reduse.  

Nu doar noi am făcut calcule. Mulţi români au fost cu ochii pe preţuri în ultima perioadă. 

"De exemplu, m-am uitat ieri înainte să crească TVA-ul să văd cam pe unde mă situez. De obicei îmi fac cumpărăturile în jur de 300 de lei şi acum o să se adauge în jur de 50 de lei-60 de lei pe cumpărătură, deci un total de 200 şi ceva de lei", a declarat un tânăr. 

Şi micii comercianţi aliniază preţurile.

"La panificaţie nu am avut încotro pentru că se livrează zilnic. Ce se livrează zilnic se scumpeşte imediat. Ţigările s-au scumpit cu un leu. Sunt mult mai chibzuiţi". "Acum câteva momente unul dintre furnizorii noştri ne-a trimis o notificare prin care ne informează că s-au actualizat preţurile. Dulciuri, biscuiţi, ciocolată, fursecuri", spun comercianţii. 

Scumpiri vor fi şi la produsele din carne. 

"E preconizat o scumpire cu 10% la preţul produsului, asta înseamnă un leu- un leu 50 de bani pe produs. Ne aşteptăm să scadă vânzările din cauza aceasta. Omul o să cumpere în proporţie de 80% faţă de ce cumpăra până acum", spune un producător.

"Mi-e frică, e o perioadă grea, e o perioadă foarte amestecată şi politic şi economic şi dinafară. Cred că voi fi prudentă, n-o să mă mai zvârl aşa - umblu şi cu ecologicele, mai scoatem un ban şi de pe sticle". "În domeniul meu figurez cu salariul minim brut pe economie. Pot să vă spun că după 21 de zile rămân aproape pe zero. De ce trebuie să tragem noi pentru ce au făcut ei?", spun oamenii.

Avertismentul economiştilor

Economiştii spun că e doar începutul.  "Acestea sunt efectele de primă rundă. Desigur ne aşteptăm şi la presiuni salariale pentru că inflaţia o să crească, ne aşteptăm la 7-8% spre sfârşitul anului şi oamenii vor avea pretenţii din partea companiilor pentru ajustare", a declarat Andreea Nica, analist financiar.  

Cel mai mare impact al creşterii tva se va vedea în domeniul imobiliar. 

"Pentru cei care îşi bugetaseră să achiziţioneze o locuinţă cu cota redusă, respectiv 120 de mii de euro + tva de 9%, de astăzi calculele sunt total schimbate pentru că nu se mai încadrează din punctul de vedere al veniturilor. La un apartament de 100 de mii de euro plătim 12 mii de euro în plus", a declarat Toma Filipovici, agent imobiliar. 

Consiliul Concurenţei spune că va fi cu ochii pe operatorii economici în următoarea perioadă. 

"O să comparăm preţurile din luna iunie cu preţurile pe care le înregistrăm în luna august, în prima săptămână din luna august. La carburanţi e simplu, deja vedem că acciza şi creşterea tva se reflectă în preţuri", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. 

Dacă tragem linie, românii vor plăti zeci de lei în plus, lună de lună, pentru cumpărături. Potrivit INS, o familie care are un venit mediu de 9.148 de lei are cheltuieli lunare de 7.600 de lei, adică 84% din venituri. Cei mai mulţi bani se duc pe mâncare, 1.460 de lei. 

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Experiment: Acelaşi coş de alimente, cumpărat înainte şi după scumpiri. Cât am plătit în plus