Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Extinderea aeroportului din Cluj-Napoca, blocată de Someşul Mic. Nu sunt bani pentru devierea râului

Cine s-ar fi gândit că Someşul Mic poate sta în calea clujenilor care vor să trăiască visul american? Prelungirea pistei Aeroportului din Cluj ar putea fi afectată de măsurile de austeritate impuse de Guvern, pentru că lucrările la devierea râului nu au mai primit finanţare în acest an. Ar mai fi nevoie de 18 milioane de euro, bani care ajută la finalizarea proiectului şi mai apoi la apariţia zborurilor directe spre destinaţii îndepărtate.

de Alex Prunean

la 23.08.2025 , 18:25

Lucrările la devierea Someşului Mic au început în 2012, iar de atunci s-au tot pompat bani. Anul acesta, bugetul a secat brusc. Ministerul Mediului, care finanţează proiectul prin Apele Române, nu a mai prevăzut niciun leu pentru continuarea proiectului.

Lucrările, sistate după ce au fost completate în proporţie de 50%

"Stadiul lucrărilor a depăşit 50%, şi nu doar că a fost deviat râul pe o distanţă de mai bine de 3 kilometri, dar malurile au fost betonate şi îndiguite. Ce e mai important însă, abia acum ar trebui să urmeze pentru că, priviţi, cursul natural al Someşului Mic şerpuieşte acum chiar prin capătul pistei, iar dacă nu se va continua devierea, tot ce s-a făcut până în prezent ar fi în zadar" a relatat reporterul Observator Alex Prunean.

Articolul continuă după reclamă

Planul era ca pista să fie gata până în 2030. Doar că, pentru asta, factura pentru devierea râului e uriaşă. Cel puţin 18 milioane de euro, practic cât au investit până în prezent. Noua pistă ar urma să măsoare aproape 3.500 de metri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"O pistă de 3400 de metri ar deschide mult orizonturile aeroportului clujean. Ar fi singurul din zonă care ar putea găzdui aeronave de mari dimensiuni sau de categorie grea, care în prezent, în regiune, pot aterizeaza doar la Bucureşti şi Budapesta" a mai spus reporterul Observator Alex Prunean.

Conducerea aeroportului ţinteşte la 10 milioane de pasageri anual până în 2045

Conducerea aeroportului îşi doreşte ca până în 2045 să ajungă la 10 milioane de pasageri anual şi să inaugureze şi un nou terminal. Se va putea călători din Cluj, cu zbor direct, peste ocean.

"Toată lumea optează la zbor direct. Noi suntem stabiliţi la Lisabona, acum s-au făcut zborurile astea directe din noiembrie şi ne-au prins bine, că până acum era tot cu escală" a spus cineva.

Aeroportul din Cluj a fost anul trecut al doilea din ţară ca trafic de persoane, depăşit doar de Aeroportul Otopeni.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Extinderea aeroportului din Cluj-Napoca, blocată de Someşul Mic. Nu sunt bani pentru devierea râului