Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Femeia care a intrat cu 6 cuţite în Parlament i-a uimit pe anchetatori. AUR s-a delimitat de incident

Alertă la Parlament! O femeie din Republica Moldova, care mergea la o conferinţă organizată de AUR, a fost prinsă cu şase cuţite ascunse în geantă. Dusă imediat la Poliţie, femeia a făcut declaraţii complete, care i-a uimit pe anchetatori. Partidul condus de George Simion s-a delimitat imediat de incident.

de Bogdan Dinu

la 12.09.2025 , 19:21

"Asta a fost greşeala mea. Eram în grabă şi uitasem să scot portfardul", a declarat Diana Lavric, suspectă. Ea este Diana Lavric, are 35 de ani şi este din Republica Moldova. Femeia a fost prinsă de agenții SPP la un filtru de acces în Palatul Parlamentului cu mai multe cuţite ascunse într-un portfard. Poliţiştii au fotografiat cinci dintre cele şase arme albe. Femeia a susţinut că le poartă în permanenţă în geantă şi că a uitat de ele.

AUR anunţă că femeia care a vrut să intre cu arme albe în parlament nu este membră de partid

Femeia a fost audiată timp de aproape 3 ore de polițiștii Secției 17. La final, a fost lăsată să plece acasă, cu interdicția însă, de a mai intra în curtea sau în clădirea Parlamentului. Agenţii au deschis şi un dosar penal pe numele ei. Diana Lavric figura pe lista de participanţi la un forum economic organizat de AUR într-o sală a Parlamentului. "Soţul meu este antreprenor. El trebuia să fie prezent, dar m-a trimis pe mine. Era pentru nişte proiecte pentru munca lui, finanţarea inclusiv", a declarat Diana Lavric, suspectă.

Articolul continuă după reclamă

AUR anunţă că femeia care a vrut să intre cu arme albe în parlament nu este membră de partid. Iar participanţii la forum au primit instrucțiuni despre lista obiectelor interzise. În urmă cu doi ani, şefa organizaţiei de tineret AUR, Ariadna Cîrligeanu, a încercat să intre cu patru gloanţe pe la intrarea principală în Camera Deputaţilor. S-a ales cu dosar penal pentru asta, iar între timp a devenit parlamentar. Un alt incident grav a avut loc în septembrie anul trecut. Un individ a incendiat magazinul de suveniruri de la intratrea în Palatul Parlamentului apoi s-a făcut nevăzut. A fost condamnat la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Femeia care a intrat cu 6 cuţite în Parlament i-a uimit pe anchetatori. AUR s-a delimitat de incident