Video Filmul incidentului din Otopeni. De ce s-a aşteptat 12 ore pentru a se interveni în forţă
Noutăţi într-un caz înfiorător de la cap la coadă. Şi care ridică multe semne de întrebare legate de modul în care s-a intervenit. Individul violent care şi-a ucis copilul vitreg de nici 3 ani în bătaie în Otopeni a fost în sfârşit reţinut. Dar a fost nevoie de mai bine de 12 ore de negocieri cu suspectul de teamă că s-ar putea sinucide. Individul a fost capturat de trupele speciale, imobilizat, scos din casă şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, cu câteva ore înainte de miezul nopţii. Dar vorbim despre o anchetă care a început cu greu. Copilul a murit pe 23 august, rezultatul autopsiei care arăta cauza decesului a venit 2 zile mai târziu şi totuşi îl vedem încătuşat abia acum.
Ora 20 şi 40 de minute. După mai bine de 12 ore, poliţiştii şi trupele de intervenţie specială reuşesc să intre în rapel în apartamentul bărbatului.
După ce a fost scos de trupele SIAS din apartament, bărbatul a fost escortat de poliţişti şi adus aici, la Parchetul de pe lânga Tribunalul Ilfov, pentru audieri. Iar astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Ilfov cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Filmul incidentului din Otopeni
Ziua a fost plină de negocieri în van, în care agenţii i-au cerut în mod repetat să se predea de bună voie. În replică, individul a ameninţat că îşi ia viaţa, dacă poliţia intră peste el. Iar agenţii s-au conformat. Au aşteptat afară, până să ia o decizie şi să intre în forţă peste bărbat.
"Am intrat fără să fie vătămată nicio persoană. Sâmbătă dimineaţa am fost anunţati. După necropsie şi verificări care le-am efectuat, aseară am avut certitudinea, după ce am stat de vorbă şi cu mama copilului că este vorba despre un omor. Sigur dacă aveam mai multe elemente am fi ajuns mai repede", a declarat Remus-Mugurel Florea, adjunct al Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.
Individul de 28 de ani cunoscut drept un om cu porniri violente. Locuia în Otopeni cu partenera care îi dăruise un copil cu un an în urmă. Dar nu îl putea suferi pe fiul 2 ani şi 8 luni pe care femeia îl avea dintr-o relaţie anterioară. Aşa s-ar fi ajuns la crimă. Apoi individul a ameninţat-o pe partenera sa să tacă.
Mama copilului a spus iniţial că şi-a găsit fiul fără suflare, după ce, cu o zi înainte, acesta acuzase dureri de burtă. Medicii au găsit semne de violenţă pe trupul copilului, dar părinţii au afirmat că cel mic avea probleme psihice, iar rănile şi le provocase singur.
Femeia le-a povestit anchetatorilor că trăia un calvar alături de partenerul ei. Atât ea, cât şi fiul ei de nici trei ani îndurau bătăi şi torturi aproape în fiecare zi.
Rudele femeii confirmă tot - violenţele din familie frica de adevăr în faţa poliştilor.
"Sora mea mi-a spus că l-a mai bătut aproape în fiecare zi şi pe ea şi pe el. Un an şi ceva s-a comportat bine până a rămas gravidă, după accea. Era ameninţată", a declarat sora mamei copilului omorât.
Individul ar fi început să lovească băieţelul pentru că se murdărise, după care a plecat din nou să bea. Paralizată de teamă, femeia nu a îndrăznit nici măcar să cheme un medic şi a rămas alături de copil până s-a stins din viaţă.
Ce ştim despre cazul de la Otopeni în date clare
23 august - a fost declarată moartea copilului
Sâmbăta trecută, pe 23 august, a fost raportată moartea băieţelului de nici trei ani. Individul şi-ar fi convins partenera să mintă şi să spună că fiului ei i s-ar fi făcut rău brusc. Iniţial, în anchetă, nu au fost suspiciuni.
25 august - autopsia demonstrează că băieţelul a fost ucis în bătaie
Două zile mai târziu, rezultatul autopsiei a arătat o variantă complet diferită de cea a adulţilor. Copilul fusese ucis în bătaie. Legiştii au găsit şi răni provocate cu mai multe zile înainte de moarte.
Poliţiştii au trecut la audieri.
28 august - mama copilului recunoaşte că băiatul a fost bătut de partenerul ei
Abia joi seară, mama a povestit unei rude că băiatul a fost de fapt omorât de partenerul ei. Şi, tot atunci, a fost convinsă să meargă la poliţie.
29 august - poliţia intervine
Poliţia, însă, a aşteptat, intervenţia a fost abia ieri dimineaţa. Doar că situaţia a degenerat când suspectul a luat al doilea copil, un minor de un an şi a ameninţat că se aruncă cu el de la balcon. Apoi, copilul a fost salvat, dar bărbatul s-a baricadat în apartament. Au urmat lungi negocieri iar operaţiunea poliţiei s-a încheiat după mai bine de 12 ore, când luptătorii de la sias au intrat în rapel peste el, în casă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰