Antena Meniu Search
x

Curs valutar

IMAGINEA SĂPTĂMÂNII. Răsărit de soare pe Saturn, o fotografie făcută publică de NASA

Lumina unei noi zile dezvăluie în această fotografie, publicată de NASA, straturile vălurite de nori din atmosfera planetei gazoase Saturn, precum şi arcuirile netede ale celebrelor sale inele.

de Redactia Observator

la 11.07.2017 , 11:31

Lumina unei noi zile dezvăluie în această fotografie, publicată de NASA, straturile vălurite de nori din atmosfera planetei gazoase Saturn, precum şi arcuirile netede ale celebrelor sale inele.

Razele care luminează uriaşa planetă gazoasă au avut nevoie de 80 de minute să ajungă de la Soare până aici şi sunt de 100 de ori mai puţin intense decât cele care ajung pe Pământ, planeta noastră aflându-se de zece ori mai aproape de Soare decât Saturn.

Şi chiar şi aşa, prin comparaţie cu negura spaţiului cosmic, norii lui Saturn apar scăldaţi în lumină.

Articolul continuă după reclamă

Perspectiva acestei fotografii este îndreptată spre partea luminată de Soare a inelelor saturniene, la un unghi de aproximativ 10 grade deasupra planului acestora. 

Fotografia a fost obţinută de sonda Cassini la 25 februarie 2017, prin intermediul unei camere ce foloseşte un filtru de spectru ce percepe lungimi de undă ale luminii din zona de aproape-infraroşu, centrate la 939 de nanometri.

Când a realizat fotografia, Cassini se afla la aproximativ 1,23 milioane de kilometri de Saturn, iar scara imaginii este de 73 de kilometri/pixel.

Misiunea sondei Cassini este o colaborare între NASA, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia Spaţială Italiană.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » IMAGINEA SĂPTĂMÂNII. Răsărit de soare pe Saturn, o fotografie făcută publică de NASA