Video Incendiu devastator la un service auto din Galaţi. Patronul are arsuri pe 95% din corp

Explozie puternică urmată de un incendiu violent într-o localitate din Galaţi! Un bărbat a ajuns în stare critică la spital, după ce service-ul său auto a fost înghiţit de flăcări uriaşe. S-a întâmplat... din vina victimei: bărbatul ar fi tăiat nişte metale cu un flex, înconjurat de materiale inflamabile. O scânteie a fost de-ajuns.

de Adrian Obreja

la 17.04.2026 , 19:25

"Mamă, s-a dus staţia ITP! ***(BEEP)*** Da' ce arde, băi băiatule!". O clipă de neatenţie... şi din service nu a mai rămas mare lucru. În câteva minute, focul a înghiţit tot.

Vâlvătaia s-a extins şi la o clădire din apropiere. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că serviceul era plin de materiale inflamabile.

Service-ul auto şi clădirea de birouri ardeau de peste o oră şi jumătate. Au venit zeci de pompieri să stingă focul. La un moment dat s-au auzit mai multe explozii, după care, flăcările au cuprins ambele clădiri. La service au venit, într-un suflet, şi cei care aveau maşinile lăsate la reparat.

Articolul continuă după reclamă

Patronul service-ului e în stare gravă la spital

"Este vorba despre un pacient cu 95 la sută suprafață corporală afectată. Arsuri prin flacăra și explozie de gradul 2b și trei. Este instabil hermodinamic, prognostic extrem de rezervat", spune Dr Liliana Dragomir, șef upu-smurd Galați.

Medicii au luat în calcul transferarea bărbatului la un centru de mari arşi cu un elicopter, însă, din păcate, starea pacientului nu permite transportul.

Adrian Obreja Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Veţi cumpăra mai puţin online din cauza taxelor suplimentare?
Observator » Evenimente » Incendiu devastator la un service auto din Galaţi. Patronul are arsuri pe 95% din corp