Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Inspecţia Sanitară, trimisă la clinica unde a murit fetiţa de 2 ani. Tatăl copilei: "Au omorât-o"

Ministerul Sănătăţii trimite Inspecţia Sanitară la clinica stomatologică unde a murit o fetiţă de 2 ani. De asemenea, Colegiul Medicilor se va autosesiza şi va deschide o anchetă în acest caz.

de Redactia Observator

la 14.11.2025 , 13:28

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a atras atenţia că orice intervenţie chirurgicală şi orice anestezie generală pot avea "şi anumite efecte secundare în anumite circumstanţe". Rogobete a menţionat că nu a mai primit sesizări cu privire la această clinică privată.

Tatăl copilei: "Au omorât-o"

Tatăl copilei a afirmat că soţia sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiţei au ieşit în afara intervalului de referinţă, dar totuşi i s-a spus să se prezinte la intervenţie. Tatăl fetiţei a explicat că ei trebuia să i se facă două tratamente de canal, pentru care mama şi-a dat acordul scris. "A semnat soţia, dar ştiam ce îi face, adică nu am venit că nu ştiam. Noi am spus, are mesaje soţia cu doamna doctor pe Whatsapp unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea, şi doamna doctor i-a zis că nu, că să vină că este ok", a afirmat el.

Articolul continuă după reclamă

El a explicat că anterior i-au făcut analize fetiţei, pe care soţia sa le-a trimis medicului, arătând că "nişte valori la ficat au ieşit mai mari de şase ori decât este limita". "I-a spus că vorbeşte astăzi (joi – n.red.) cu doamna anestezistă (…) i-a spus că este în regulă, că poate să vină că nu afectează cu nimic acele analize, acele valori mai mari. Noi am fost iarăşi, am făcut un set de analize, că am zis că poate au ieşit rău la centrul unde am recoltat, între timp ne-au sunat să venim, că a spus că nu este nicio problemă, i-a dat şi mesaj, i-a spus că este în regulă şi soţia a venit. După 20 de minute după ce a sedat-o, a anesteziat-o, copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar pe noi ne-a anunţat abia după o oră şi ceva şi ambulanţa la fel, a venit după o oră şi ceva", a susţinut el. Tatăl a menţionat că părinţii nu au fost lăsaţi să intre cu fetiţa în cabinet. "Au omorât-o", a acuzat el, precizând că, în afara analizelor de acum, fetiţa nu avea alte probleme de sănătate.

Reacţia clinicii

"Suntem profund şocaţi şi devastaţi de tragicul incident petrecut astăzi (joi - n.red.) în cadrul unei proceduri de sedare profundă efectuată unui pacient copil. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipa noastră medicală pentru resuscitare, micuţa a suferit un stop cardio-respirator ireversibil", a transmis clinica stomatologică, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în ultimii peste 11 ani de activitate, clinica "a realizat cu succes mai mult de 1.700 de proceduri similare de sedare profundă, cu aceeaşi echipă dedicată şi calificată, fără niciun incident anterior". Reprezentanţii clinicii au menţionat că vor coopera cu autorităţile competente în cadrul oricăror investigaţii pentru a elucida circumstanţele evenimentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Evenimente » Inspecţia Sanitară, trimisă la clinica unde a murit fetiţa de 2 ani. Tatăl copilei: "Au omorât-o"