Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mădălin, băieţelul dispărut de 15 zile în Sălaj, este de negăsit. Părinţii cred că fiul lor a fost furat

Este alertă maximă în Sălaj, după dispariţia lui Mădălin. De două săptămâni, copilul bolnav de epilepsie a dispărut din curtea casei. Tot de atunci, căutările continuă zi şi noapte. Poliţişti, voluntari şi membrii familiei îl caută neîncetat prin toate locurile posibile şi speră la o minune. 

de Alex Prunean

la 13.09.2025 , 11:25

Deși au trecut două săptămâni de la dispariția băiatului, până în acest moment polițiștii nu au reușit să afle nici măcar cel mai mic indiciu, motiv pentru care nu este exclusă nicio variantă, mai ales că părinții lui cred că băiatul ar fi fost furat.

Mădălin e dispărut de 15 zile

Acesta are și probleme motorii, deci nu putea să meargă foarte departe. Încă din 30 august, atunci când Mădălin a dispărut din curtea casei, este căutat neîncetat de polițiști, jandarmi, dar și de voluntari. Au fost periate toate zonele cu vegetație înaltă, toate zonele împădurite. A fost căutat prin fântâni, dar și pe sub poduri din comuna Someș-Odorhei, dar parcă a intrat în pământ.

Articolul continuă după reclamă

La căutări au fost duși inclusiv câinii de urmă special antrenați, atât pentru căutarea persoanelor vii, dar și pentru căutarea cadavrelor. În unele nopți a fost folosit inclusiv un elicopter dotat cu o cameră cu termoviziune, dar nu au reușit să îi dea de urmă.

Nou un mesaj RO-Alert pentru găsirea băiatului din Sălaj

Ieri, a fost emis din nou un mesaj RO-Alert cu semnalmentele băiatului, nu doar în județul Sălaj, ci și în alte județe din țară, iar căutărilor li s-au alăturat și specialiști criminaliști de la IGPR, de la București, practic cei mai buni pe care îi are poliția română. 

Băiatul este bolnav de epilepsie, iar pentru a nu i se declanșa o criză, lua tratament de trei ori pe zi, tratament pe care nu îl are asupra lui.

Toți cei care au informații despre acesta sau care l-ar fi văzut pe undeva, sunt rugați să sune la 112.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Mădălin, băieţelul dispărut de 15 zile în Sălaj, este de negăsit. Părinţii cred că fiul lor a fost furat