Marea Galileei, roşie ca sângele. Localnicii se tem că ar fi un semn rău, însă experţii au o explicaţie
Apa lacului Marea Galileei a devenit parcă peste noapte roşie, ridicând semne de întrebare din partea vizitatorilor. Mulţi au comparat fenomenul cu cele zele plăgi ale Egiptului din Vechiul Testament, în care Marea s-a transformat în sânge. Însă experţii au găsit o explicaţie simplă pentru fenomen, scrie Daily Mail.
Evenimentul "apocaliptic" a făcut furori pe reţelele sociale, mulţi oameni susţinând că este un semn al vremurilor din urmă. Însă specialiştii spun că explicaţia este clară, scrie Daily Mail.
Ministerul Mediului al Israelului a confirmat că schimbarea de culoare a fost cauzată de algele verzi din lacul de apă dulce, care devine roşie sub razele puternice ale soarelui. Schimbarea în culoarea apei a fost cauzată de o microalgă verde, numită Botryococcus braunii, care produce cantităţi importante de hidrocarbui.
Pigmentul este inofensiv, au declarat autorităţile, iar testele arată că, în ciuda culorii apei, se poate înota fără nicio problemă în lac.
Deşi este un fenomen natural, apa roşie are o însemnătate simbolică pentru multe comunităţi creştine şi evreieşti, având în vedere semnificaţia biblică a lacului. În Noul Testament, Marea Galileei a fost locul unde au avut loc multe din miracolele lui Iisus, inclusiv mersul pe apă. Acolo ar fi hrănit 5.000 de oameni cu câteva pâini şi peşti.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰