Video Mister în cazul accidentului din Timişoara. Vatmaniţele au ciocnit tramvaiele de 2,5 mil. euro fiecare
Două tramvaie nou-nouţe au blocat trei ore centrul Timişoarei după ce s-au ciocnit. 25 de călători se aflau în momentul accidentului în mijloacele de transport. Trei dintre ei au fost răniţi de cioburile geamurilor care s-au spart în impactul violent. La nivel de pagube, cioburile sunt doar nişte firimituri. O singură astfel de garnitură costă 2,5 milioane de euro. Iar din 2021, de când au fost puse în circulație, noile tramvaie s-au tot ciocnit. O anchetă va stabili exact motivul tamponării.
Sunt urmările unei ciocniri greu de explicat. În zona centrală a Timişoarei, o garnitură de pe linia 5 a izbit una de pe linia 1, după ce, spun vatmaniţele care le conduceau, ar fi apărut o problemă la macaz. Au urmat clipe de panică. Geamurile tramvaielor s-au spart, iar cioburile au zburat pe scaunele pasagerilor. După impact, una dintre garnituri a sărit de pe şine, ceea ce a blocat în total circulaţia a cinci linii de tramvai.
"După producerea incidentului, s-a format o comisie care va cerceta acest caz şi se va stabili dacă este vorba de o eroare umană sau de ordin tehnic", a declarat Cosmin Bradu, Societatea de Transport Timisoara. De ajutorul medicilor a avut nevoie şi una dintre vatmaniţe. "A deraiat vagonul de 5 si linia 2 mergea in fata normal că s-au lovit", a declarat o vatmaniţă.
"În cele 2 tramvaie se aflau 25 de pasageri dintre care 3 au avut nevoie de ingrijiri medicale. În urma lor, au refuat transportul la spital", a declarat Cătălin Gavrilonţ, ISU Timiş. Pagubele la cele două garnituri sunt însă însemnate. Un singur astfel de tramvai valorează 2,5 milioane de euro. Iar din cele 40 de tramvaie noi câte are Timișoara, 35 au suferit deja diferite avarii, în accidente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰